Stiri din Timisoara

Există viaţă şi după inundaţii. Banatul a renăscut din mâl

10 iulie 2010, 12:49 |  Autor: Mirela Vlăduţi | 

Cuvinte cheie: Adevărul de seară Timişoara, sinistraţi, inundatii, masuri, ajutoare, banat,

Ioana Rod îşi aduce aminte cu groază de inundaţiile din 2005

Ioana Rod îşi aduce aminte cu groază de inundaţiile din 2005

 

La cinci ani de la inundaţii, bănăţenii se tem încă de pericolul inundaţiilor. Oamenii stau cu ochii pe televizoare ca să vadă ce se întâmplă în Moldova aflată sub ape, însă nu fac mai nimic pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Cu toate acestea, autorităţile fac eforturi să mobilizeze oamenii.

Banatul era, în urmă cu cinci ani, sub ape. De atunci, autorităţile au investit foarte mulţi bani în măsuri împotriva inundaţiilor şi au achiziţionatv echipamente de milioane de euro. Cu toate acestea, cu apele nu poţi fi niciodată sigur, spun responsabilii. "Din 2005 ne-am tot pregătit. Avem în fiecare an două-trei simulări pe diferite zone ale judeţului ca să vedem cum ne putem mobiliza în astfel de situaţii, însă niciodată nu putem fi siguri că vom reuşi să facem faţă. Avem toate dotările necesare: bărci cu motor, oameni pregătiţi, ş.a.", a declarat prefectul de Timiş, Mircea Băcală.

Barajele, în siguranţă

Directorul Direcţiei Apelor Banat, Titu Bojin spune că toate barajele din bazinul hidrografic al zonei de Vest sunt în siguranţă, chiar în cazul unor căderi însemnabile de apă. "Nu există nici un fel de probleme din punct de vedere tehnic în bazinul nostrum hidrografic. Toate măsurile de siguranţă sunt luate", a declarat Bojin. Dacă barajele sunt în siguranţă, nu acelaşi lucru se poate spune despre sistemele de canalizare, care sunt depăşite chiar şi în cazul unor ploi de câteva ore. Prefectul Mircea Băcală spune că a convocat pentru săptămâna viitoare toţi primarii din comunele periurbane ale Timişoarei, pentru a discuta aceste probleme. "Canalele de colectare a apelor pluviale au fost înfundate o dată cu extinderea localităţilor şi, astfel, au apărut mari probleme. În cazul unor ploi abundente, gospodăriile sunt automdat inundate. Nu e normal aşa ceva. Singurul canal care a fost decolmatat este Timişoara - Ghiroda", a mai spus Băcală.

BĂNĂŢENII NU AU FOST MÂNĂ LARGĂ PENTRU SINISTRAŢII DIN MOLDOVA



Mica Veneţie

Nu numai în mediul rural există astfel de probleme, Timişoara a ajuns sub apă în urmă cu ceva timp după doar două-trei ore de ploaie abundentă. VEZI AICI O GALERIE FOTO CU TIMIŞOARA DUPĂ POTOP
Mall-ul a fost victima ploilor din ultima vreme, astfel că un tavan a cedat în urmă cu câteva zile sub presiunea apei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă mai multe persoane se aflau pe o terasă aflată la doar câţiva metri de locul incidentului. VEZI AICI CUM S-A PRĂBUŞIT TAVANUL DIN MALL

Viaţa după potop



După cinci ani de la inundaţiile catastrofale, locuitorii din Foeni speră ca natura să nu le mai ia puţinul strâns. Casele construite de stat au ajuns hambare, pământul inundat încă nu e bun, iar oamenii plâng după avuţia luată de ape şi nerecuperată. Oamenii se uită în fiecare zi la televizor şi văd drama sucevenilor. Plâng, dar în acelaşi timp sunt conştienţi că inundaţiile din Banat au fost cele mai grave, pentru că a apa a rămas stăpână peste casele lor timp de trei luni.

ULTIMA ORĂ/Fotogalerie-Un plop s-a prăbuşit peste trei garaje


Fiecare cod galben emis de instituţiile statului naşte dezbateri şi emoţii puternice în locuitorii comunei Foeni, judeţul Timiş. Oamenii au trăit un coşmar în anul 2005, când digul de protecţie din apropierea comunei a cedat, iar satul a fost la un pas să fie ras de pe faţa pământului. Furia apelor a făcut ca 300 din cele 400 de case din Foeni să se dărâme. Trei luni, locuitorii au trăit pe câmpuri, în locuinţe amenajate ad-hoc, în timp ce apele încă acoperau comuna.
CITIŢI AICI CUM ESTE VIAŢA FOŞTILOR SINISTRAŢI!

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    CITEŞTE TOATE ŞTIRILE DIN TIMIŞOARA!

    timisoara.adevarul.ro

    Dezastrul de la Ceatalchioi - Tulcea: „Apele au venit ca un coşmar, în miezul nopţii"

    Sute de oameni s-au trezit cu apa în case în miezul nopţii de joi spre vineri în localitatea tulceană Ceatalchioi, pe braţul Chilia. Apele au acoperit practic totul, în unele locuri atingând şi doi metri. Doar o parte din digul unde se află pontonul de acostare nu este încă sub ape, în rest tot satul a devenit peste noapte lacustru. Citeşte tot articolul...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole