Premieră medicală: Chirurgii timișoreni au spus “Nu” amputațiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici chirurgi
Medici chirurgi

Medicii de la Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean din Timișoara, alături de cadre didactice de la facultatea de Biochimie de la Universitatea de Medicină și Farmacie au făcut o descoperire importantă pentru salvarea pacienților de la amputare.

Numărul amputațiilor în România este mult mai mare față de media europeană, din cauza numeroaselor accidente de muncă sau rutiere. Medicii timișoreni au descoperit un tratament care ar putea reduce numărul amputațiilor. Concret, medicii au sintetizat un hormone care poate fi introdus în corpul pacientului prin injectare pentru a crea noi vase de sânge.
"Studiul nostru a durat doi ani. Acum urmează brevetarea și introducerea metodei în tratamentul comun. Acesta a fost testat pe 20 de pacienți care ar fi necesitat amputații la coastă, iar la 14 dintre ei am reușit să evităm amputația", a declarat prof. dr. Mihai Ionac.
Doctorii spun că, datorită acestei metode, au avut și pacienți de 90 de ani care au plecat din spital pe picioarele lor. Din cele 1.000 de operații realizate anul trecut la clinic, 600 au necesitat revascularizare, pentru a evita tăierea unui picior.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite