Edilii Timişoarei şi-au făcut o oază de relaxare mediteraneană cu măslini în parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii Timişoarei se pot elibera de stres în parcarea din spatele instituţiei, unde şi-au amenajat rondouri cu măslini.Angajaţii administraţiei locale se pot relaxa printre măslini, magnolia şi yucca, plante care au fost plantate săptămâna aceasta în parcarea primăriei.

Angajaţii Primăriei Timişoara vor munci de acum înainte într-o atmosferă mediteraneană, printre măslini, magnolia şi plante yucca. Mai marii instituţiei s-au săturat de florile şi plantele ornamentale care au înfrumuseţat parcarea până acum câteva zile şi au dat 2.500 de lei pentru a-şi reamenaja parcarea privată, unde au acces doar angajaţii primăriei.
Au fost achiziţionaţi zece măslini, câteva plante yucca şi o magnolia copac. Lăcrămioara Condea, consilier la Serviciul de Relaţii Publice, din cadrul Primăriei Timişoara, spune că plantele nu au fost achizionate de la regia primăriei, Horticola. Regia, în această perioadă, chiar este într-un amplu proces de reducere de stocuri.

Moarte sigură

Raul Crăciun, directorul unei firme cu profil peisagistic, spune că este practic imposibil ca suma cu care au fost achiziţionate plantele să fie atât de mică, în condiţiile în care un măslin, costă, în medie 300-400 de lei. „Poate dacă îl plantau angajaţii primăriei din sâmburi de măslini şi stăteau cel puţin un an până deveneau puieţi, costau doar atât. Altfel, mi se pare imposibil. Mai ciudat mi se pare însă faptul că primăria nu achiziţionează plante direct de la Horticola, care are reduceri chiar şi de 70 la sută în această perioadă", a spus Crăciun.
Mai mult, măslinii ar putea dispărea până la primăvară, întrucât aceste plante nu se pot adapta climei reci din timpul iernii din România. „Au fost plantaţi măslini şi la Liceul de Silvicultură, însă nu au trecut de iarnă. Aceste plante provin din zona Mediteranei şi nu se pot adapta la noi, decât în interior", a adăugat Raul Crăciun.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite