Istoria oraşului, şoptită la urechea turiştilor care vizitează Mica Vienă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii interesaţi să descopere obiectivele reprezentative ale Timişoarei o pot face de acum şi pe cont propriu. Cei care vizitează Mica Vienă au posibilitatea să „împrumute" audio-ghiduri, un fel de telefoane pe care sunt înregistrate texte referitoare la 65 de obiective, cele mai importante din cartierul Cetate.

Infocentrul turistic dispune, deocamdată , doar de 50 de astfel de aparate, dar numărul lor poate creşte odată cu numărul traseelor şi al obiectivelor ce pot fi vizitate. Lucia Solomon, reprezentanta Infocentrului spune că aparatele sunt similare cu cele folosite în unele muzee europene şi că acestea pot fi împrumutate de turişti în schimbul unei garanţii de 250 de euro, care poate fi recuperată în momentul în care acestea sunt returnate.
"Obiectivele turistice sunt descrise în şase limbi, în română, engleză, germană, italiană, franceză şi sârbă. Turistul când vine poate lua audio-ghidul şi poate selecta limba pe care o doreşte, primeşte de la noi şi o hartă cu o scurtă descriere a obiectivelor respective", a explicat Solomon. Pe hartă sunt 65 de obiective din cartierul Cetate, printre care Opera, Catedrala Mitropolitană, Statuia Lupoaicei, Sinagoga din Cetate, Palatul Baroc, Domnul Romano-Catolic şi Bastionul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite