Şpăgarii de la Hyperion rămân în arest, deşi iniţial au primit o sentinţă în favoarea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicoleta Gumă, Eugen Tacotă şi Gheorghe Stancu, cele trei persoane acuzate că ar fi luat şpagă ca să asigure trecerea examenelor de licenţă la Universitatea Hyperion, la facultatea de drept, pentru studenţi din Caraş-Severin, vor fi cercetate în continuare în stare de arest. Judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara au anulat, astăzi, o sentinţă dată de Tribunalul Timiş.

Purtătoarea de cuvânt a Curţii de Apel Timişoara, judecătoarea Denisa Botoca, a spus că celor trei inculpaţi le-au fost prelungite mandatele de arestare preventivă pe perioade diferite. "Completul de judecată a dispus prelungirea mandatelor de arestare preventivă, fiind astfel admis recursul procurorilor DNA care au cerut menţinerea stării de arest. Pentru Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă mandatele au fost prelungite cu 30 de zile, iar pentru Gheorghe Stancu (foto jos) a fost prelungit cu 22 de zile", a spus Denisa Botoca.


Cei trei au obţinut, la începutul săptămânii, o decizie în favoarea lor, de la Tribunalul Timiş, prin care mandatul de arestare nu a mai fost prelungit, iar la finalul primului mandat puteau fi cercetaţi în liberate. Condiţia impusă de magistraţii de la Tribunalul Timiş era ca cei trei inculpaţi să nu părăsească localităţile de domiciliu.

image
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite