Accident sângeros, cu cinci victime, între Timişoara şi Arad FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două maşini care au intrat în depăşire în acelaşi timp s-au înfipt într-un singur copac. Cinci persoane au fost grav rănite, iar pompierii de la descarcerare au intervenit pentru salvarea lor. Circulaţia între Timişoara şi Arad a fost blocată mai bine de două ore.

Cele două vehicule, ambele marca Ford, venea de la Timişoara spre Arad. După comuna Orţişoara, ambii şoferi au decis să intre în depăşire în acelaşi timp, fără să se observe unul pe altul. Cele două vehicule au mers în paralel, iar după câţiva zeci de metri, maşinile au ieşit în câmp şi s-au izbit de acelaşi copac.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

image

Poliţiştii continuă cercetările pentru că încă nu au fost desluşite toate aspectele accidentului. Azi-noapte, circulaţia între Timişoara şi Arad a fost blocată mai bine de două ore pe ambele sensuri.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite