FOTO Accident cu patru victime pe Calea Lugojului. Vinovat: un taximetrist grăbit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru persoane au ajuns la spital
Patru persoane au ajuns la spital

Un taximetrist grăbit să îşi termine rapid cursa a reuşit să pună în pericol atât viaţa clienţilor pe care îi transporta, cât şi să distrugă un alt autoturism. Nu a băut, are toate actele în regulă, singur lui greşeală fiind că a călcat prea puternic pe pedala de accelaraţie. Circulaţia a fost dată peste cap.

Accidentul a avut loc în această seară pe Calea Lugojului din Timişoara, cu câţiva zeci de metri înainte de ieşirea din oraş. Un tânăr aflat la volanul unui autoturism Mazda, care dorea să îşi ducă iubita în vizită la manejul de la ieşirea din oraş a ajuns la spital. La fel au păţit şi doi pasageri din maşina taximetristului. Accidentul a avut loc din cauza şoferului de taxi care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţa lui.

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI DE LA ACCIDENT

Patru persoane au ajuns la spital

Mai precis, şoferul Mazdei a frânat pentru a vira la stânga de pe drumul naţional. Taximetristul nu a apucat să frâneze, astfel că Mazda a ajuns pe sensul contrar şi s-a oprit într-un stâlp. În urma impactului, şoferul de taxi s-a oprit cu capul în  parbriz.

Patru persoane au ajuns la spital

Nu mai puţin de trei ambulanţe au sosit la faţa locului pentru a acorda ajutor victimelor. Circulaţia a fost îngreunată mai bine de o oră. La faţa locului au sosit şi colegii taximetristului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite