A scăpat basma curată după ce a călcat patru pietoni,iar poliţiştii au folosit pistolul pentru a se apăra de rudele lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru că victimele nu au depus plângere, şoferul e în libertate
Pentru că victimele nu au depus plângere, şoferul e în libertate

Oamenii legii nu au ce să îi facă şoferului întrucât legea este de partea lui, cu toate că are cazier penal. În plus, situaţia creată este cu atât mai ciudată cu cât rudele băiatului i-au agresat pe poliţişti.

Scandal imens în comuna Izvin. Patru oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un vecin i-a călcat cu maşina în noaptea de Înviere. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru a se apăra de rudele băiatului. Fugarul îi acuză pe poliţişti că l-au bătut fără motiv.

Loviţi la ieşirea de la slujba de Înviere

Şoferul unui Audi a lovit în plin patru persoane care tocmai ieşiseră din biserică. Oamenii au luat lumină, iar la doar câţiva metri de biserică au fost izbiţi de maşină. Şoferul nu a stat pe gânduri şi a dispărut de la locul accidentului, în timp ce victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărit şi blocat

După câteva sute de metri, fugarul a fost tras cu greu pe dreapta de oamenii legii. În Audi se aflau două persoane, iar şoferul nu avea niciun document asupra sa, astfel că poliţiştii l-au reţinut pentru audieri. Ajunşi în Izvin, poliţiştii au fost asaltaţi de rudele băieţilor. Pentru a se apăra, oamenii legii au fost nevoiţi să se folosească de pistolul din dotare, astfel că au tras în plan vertical. În timp ce rudele încă se dezmeticeau, şoferul Audi-ului a luat-o la fugă.



Acuză poliţiştii de abuz

Pentru că victimele nu au depus plângere, şoferul e în libertate

Câteva ore mai târziu, tânărul din Izvin a fost, din nou, găsit de oamenii legii, dar circul a continuat. Individul i-a acuzat pe oamenii legii că l-au forţat să iasă din casă şi pe urmă l-au bătut. "Amicul meu a parcat maşina în faţa casei. Eu eram în dreapta, beam bere. M-a luat un poliţist, m-a scos afară din maşină şi mi-a tras două palme. A spus că eu aş fi lovit patru persoane. Dar eu n-am condus! M-a adus acasă, cu maşina poliţiei, să-i dau actele. Aici a scos pistolul şi a tras. M-am speriat să nu mă împuşte şi am luat-o la fugă, printre grădinile vecinilor. Asta e înscenare ce vrea poliţia să-mi facă", a declarat proprietarul autoturismului pentru portalul timişorean de ştiri locale tion.ro.

Nu au ce să îi facă

Cu toate că tânărul nu se află la prima abatere, oamenii legii nu au ce să îi facă. Cele patru persoane care au fost lovite şi au avut nevoie de îngrijiri medicale nu au depus vreo plângere penală, astfel că tânărul şofer se află încă în stare de libertate. În plus, legea spune că şoferul are la dispoziţie 48 de ore pentru a se prezenta şi a declara accidentul, astfel că nu se consideră că a fugit de la locul faptei.

Agenţi anchetaţi pentru că au folosit armamentul

Cei mai afectaţi de întreg incidentul sunt oamenii legii, asupra acestora declanşându-se o anchetă pentru a se stabili dacă aveau dreptul să folosească armamentul din dotare. "Urmărim cazul cu mare atenţie şi s-a decis deschiderea unei anchete", a spus Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite