A murit după ce a căzut în gol de la 15 metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a murit în câteva fracţiuni de secundă după impactul cu solul. Rudele bănuiesc că e vorba de un simplu accident, dar oamenii legii tind să creadă că e vorba de o sinucidere.

Sătul să îşi mai trăiască zilele prin spitale, un bătrân de 66 de ani a decis să se sinucidă, în această dimineaţă, în cartierul Dacia din Timişoara. Omul a fost găsit mort în spatele blocului, echipajul de ambulanţă sosit de urgenţă la faţa locului încercând în zadar să îl mai salveze.

Cea mai şocată a fost soţia bătrânului, aceasta fiind plecată de câteva minute până la fiica ei, care locuieşte în apropiere. Vecinii spun că victima era în depresie de mai multă vreme, fiind sătulă de toate tratamentele pe care le urma din cauza bolilor de care suferea.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a afla dacă bărbatul s-a aruncat în gol de la etajul şapte sau dacă pur şi simplu s-a dezechilibrat şi a căzut mai bine de 15 metri.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite