A fost nevoie de 5 ani ca să afle cum ajungeau ilegal sute de bănăţeni în Mexic şi SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Excursia" peste mări şi ţări costa între 7.000 şi 10.000 de dolari. Cine nu avea banii necesari pentru a face plata, avea posibilitatea să plătească datoria în rate, după ce cerşeau sau se angajau. La acţiunea de amploare au participat poliţiştii de frontieră din toată ţara în colaborare cu autorităţile din Mexic, Statele Unite ale Americii şi Ungaria. Capii reţelei au câştigat aproape 1 milion de euro.

Timp de cinci ani, oamenii legii au investigat modalitatea în care 140 de cetăţeni români au ajuns ilegal în Mexic, iar ulterior în SUA, contra unor sume de bani cuprinse între 7.000 şi 10.000 dolari de persoană. Capii reţelei sunt patru români, care au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea călăuzirii pentru trecerea frauduloasa a frontierei unui stat străin, respectiv complicitate la falsuri în înscrisuri oficiale.

Totul a început în anul 2005, reţeaua fiind coordonată de la Arad. Toate persoanele ieşeau legal din ţară, după care ajungeau cu paşapoarte false în Ciudad de Mexico. Ajunşi peste mări şi ţări, românii erau cazati la domiciliul unuia dintre membrii reţelei, iar după ce se formau grupuri de minim cinci persoane, erau transportaţi până in apropierea frontierei cu SUA. Aici, traversau fluviul Rio Grande cu o barcă pneumatică sau înot pentru a intra ilegal pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, destinaţia finală fiind New York. Cei care nu se aflau în posibilitatea de a le plăti aceşti bani, erau obligaţi să cerşeasca sau să muncească până la achitarea datoriei.

La întoarcerea în ţară, persoanelor în cauză le-au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin. În casa capilor reţelei au fost găsite mai multe paşapoarte mexicane, permise de conducere internaţionale, cărţi de alegător mexicane, titluri de călătorie false sau falsificate, dar şi o serie de documente - extrase de cont, chitanţe bancare cu diferite sume de bani de la persoanele traficate ajunse în SUA.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite