92 de ani de când Banatul a fost republică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru o scurtă perioadă în luna noiembrie a anului 1918, la finalul primului război mondial, zona istorică împărţită acum între România şi Serbia şi-a proclamat independenţa, după destrămarea Imperiului Austro – Ungar.

Statul a fost proclamat la 31 octombrie 1918, însă a încetat să existe două săptămâni mai târziu. În perioada tensionată de la sfârşitul primului război mondial, cele mai importante personalităţi politice şi militare din Banat  au înfiinţat un Consiliu Naţional al Banatului, care cuprindea reprezentanţi ale celor mai importante etnii din zonă: români, sârbi, germani şi unguri.

În ziua respectivă, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria, şi locotenentul Albert Bartha, şeful Statului Major al Comandamentului Militar Timişoara, au proclamat Republica Autonomă Bănăţeană, în cadrul Ungariei. Manevra nu a fost agreată de români, care evident doreau alipirea la România.

Situaţia tensionată a fost rezolvată de deciziile militare ale marilor puterni ale vremii. În baza unei convenții militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureş. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unităţile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie 1918 ocupă Timişoara. Comandamentul sârb preia administraţia militară, dizolvă gărzile naţionale, iar mai târziu preia şi administraţia civilă. Astfel, republica bănăţeană şi-a încheiat efemera existenţă la 15 noiembrie 1918. În cele din urmă, în 1919, Banatul a fost împărţit între România şi Serbia, ajungând în formula administrativă care există şi astăzi.

Bănăţenii adevăraţi se refugiază în "Bunker" pentru a conserva patriotismul local

Istoric: „Nu există comparaţie între banat şi Kosovo”

Istoricul timişorean Ioan Haţegan a explicat în câteva cuvinte situaţia din Banatul de după primul război mondial. „Erau câţiva indivizi maghiarofili, dacă se poate spune aşa, care dorea ca Banatul să obţină statutul de republică şi să fie apoi înghiţit de Ungaria. Otto Roth, cel care a propus formarea republicii, a fost ales câteva săptămâni mai târziu ministru în guvernul noului stat maghiar, şi asta cred că spune totul. A venit apoi armata sârbă, iar vecinii de la sud doreau şi ei anexarea întregului Banat, pentru că era o zonă dezvoltată şi prosperă. A fost nevoie de intervenţia trupelor coloniale franceze pentru a linişti lucrurile”, a spus cercetătorul specializat în istoria Banatului.

Acesta este de părere că orice iniţiativă de acest gen nu a avut şi nu va avea nicio şansă. „Sună frumos, dar orice Republică Banat n-ar avea nicio şansă, nici atunci, nici oricând, pentru că este un teritoriu prea mic care va fi imediat anexat de vecinii mai puternici”, a declarat istoricul.

Chiar dacă un stat şi mai mic, Kosovo, a obţinut independenţa recent, specialistul consideră că nu există similarităţi. „Situaţia de atunci nu poate fi comparată cu ce s-a întâmplat acum în Kosovo. Acolo au fost alte interese, ale unora care nu-şi dădeau seama că vor crea un stat musulman în inima Europei, iar acum e prea târziu. Fosta Iugolsavie trebuia împărţită prin războaie, prin morţi, iar acum americanii şi nemţii trebuie să se descurce cu ce au făcut”, a mai spus Ioan Haţegan.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite