"Poli" înfruntă Mediaşul cu gândul la meciurile contracandidatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alb-violeţii din Timişoara joacă astăzi, de la ora 18, cu Gaz Metan Mediaş, însă îşi întreaptă atenţia spre meciurile CFR-ului şi Urziceniului, echipe aflate pe primele două locuri în clasament.

Jucătorii timişoreni au avut parte de o surpriză la antrenamentul de ieri. Chiar dacă jocul echipei a fost contestat de multe ori în acest sezon, suporterii au apreciat cum se cuvine prima victorie cu Dinamo în deplasare după 45 de ani. Înarmaţi cu torţe, fanii i-au aşteptat pe jucători pe tunelul de la vestiare şi au cântat când echipa a ieşit la antrenament.

Fotbaliştii le-au mulţumit supoerterilor pentru încurajări şi i-au chemat alături de ei pentru ultimele trei partide. „Aş vrea să fac un apel să vină cât mai multă lume să ne sprijine. Avem neovie de suporteri alături de noi, pentru că mai sunt trei jocuri şi doar împreună putem ajunge acolo sus”, a spus Srgian Luchin.

Jucătorii bănăţeni sunt precauţi înaintea acestei partide, deşi în prima parte a campionatului au câştigat cu 6-2. "Tot timpul am avut meciuri destul de grele cu Mediaşul. Ei vor veni mai motivaţi după ruşinea pe care le-am provocat-o în tur, îşi doresc să ne încurce. Noi trebuie să tratăm foarte serios meciul şi să câştigăm", a mai spus tânărul fundaş timişorean.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite