O centrală termică din Târgu-Mureş a rămas cu un singur abonat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrală termică în Târgu-Mureş
Centrală termică în Târgu-Mureş

O centrală termică de cartier din Târgu-Mureş a rămas cu un singur consumator, astfel că nu va putea fi pornită în sezonul rece, reprezentanţii municipalităţii susţinând că vor face o analiză pentru a vedea dacă se justifică acordarea unui ajutor social pentru achiziţia unei centrale de apartament.

Consilierul local Peti Andras (UDMR) a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că după sistarea furnizării agentului termic în oraş din cauza datoriilor, la începutul lunii iunie doar 2.866 de familii mai aveau locuinţele racordate la sistemul centralizat de încălzire.

El a spus că în urmă cu o zi societatea "Locativ" din subordinea Primăriei Târgu Mureş a obţinut licenţă de operare, iar Consiliul Local ar putea să aprobe transmiterea sistemului centralizat către aceasta temporar, întrucât se apropie iarna şi aceasta este singura societate din oraş care are licenţă, dar numai până la organizarea unei licitaţii pentru stabilirea unui furnizor de agent termic.

În noile condiţii, preţul de producţie a gigacaloriei va creşte, iar Consiliul Local va trebui să analizeze posibilitatea delimitării unei noi zone unitare, compacte, unde să poată fi furnizat agent termic la un preţ de producţie acceptabil.

"Există trei centrale termice care deservesc foarte puţini consumatori, chiar avem CET 5 din Tudor care deserveşte un singur consumator. Avem în continuare centrala termică din Unirii, care deserveşte 66 de consumatori şi centrala termică 3 din Dâmbu Pietros, care deserveşte, de asemenea, 66 de consumatori", a spus Peti, citat de Mediafax

Potrivit acestuia, centrala care deserveşte un singur consumator nu va fi pornită, iar în cazul acestei familii ar putea fi acordat un ajutor social pentru a facilita achiziţia unei centrale termice de apartament.

"Vom analiza situaţia socială a familiei respective şi dacă se justifică vom acorda ajutor social", a spus consilierul, potrivit sursei citate.

El a menţionat că la celelalte două centrale care au abonaţi puţini există o analiză privind preţul de producţie a gigacaloriei, iar dacă se va constata că acesta "este peste limita suportabilă, peste 400-500 de lei", furnizarea de agent termic nu va putea fi pornită nici acolo.

"Pe baza analizelor noastre, preţul de producţie se va situa în jurul valorii de 400-500 de lei pe gigacalorie, faţă de 391 de lei, cât a fost în perioada când sistemul a fost administrat de societatea E-Star. Preţul de facturare pentru populaţie, după părerea mea, nu ar trebui să se schimbe. Populaţia nu este vinovată cu nimic", a spus Peti, adăugând că CL are obligaţia de a sprijini cetăţenii, prin subvenţionarea diferenţei dintre preţul de producţie al gigacaloriei şi cel perceput populaţiei.

El a precizat că municipalitatea acordă un ajutor social unic de 2.000 de lei pentru familiile care au un venit pe membru de familie sub 800 de lei şi au rămas în afara sistemului centralizat, în vederea montării de centrale de apartament.

"Trebuie să facem tot posibilul ca în această perioadă de iarnă, în perioada de încălzire, să asigurăm fondurile necesare, pentru că sunt oameni necăjiţi, iar pe termen mediu să găsim o soluţie convenabilă şi pentru cetăţenii târgumureşeni care nu sunt în sistemul centralizat şi nu beneficiază de aceste subvenţii şi pentru aceste familii care sunt grav afectate de închiderea sistemului centralizat", a spus Peti.

El le-a recomandat celor îşi permit să rămână în sistem să o facă, întrucât CL va face tot posibilul ca preţurile să fie acceptabile.

În toamna anului 2010, firma ungară RFV Mureş Energy SA, devenită între timp E-Star Mureş Energy, a preluat, în urma unei licitaţii, pe o perioadă de 25 de ani, sistemul de termoficare din zonele oraşului neafectate de debranşări masive. Contractul prevedea ca diferenţa dintre preţul de facturare către populaţie, de 231 de lei, şi preţul de producţie să fie suportată de la bugetul local. Reprezentanţii E-Star susţin că subvenţia nu a mai fost plătită de la începutul acestui an de Primărie, ceea ce a dus la acumularea de datorii către propriii furnizori, E. On şi Electrica, de peste 4 milioane de lei.

La începutul lunii iunie, reprezentanţii E-Star Mureş Energy au reziliat contractul şi au anunţat că pleacă din oraş, întrucât, din cauza datoriilor Primăriei, nu au mai reuşit să plătească gazul, iar E. On a închis robinetele pe centrale, punând asfel operatorul în imposibilitatea de a mai furniza agent termic către circa 6.000 de familii din oraş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite