Uleiurile esenţiale, între afacere şi pasiune. Ce sunt uleiurile esenţiale si cum ajută ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Târgu-Mureş o mămică preocupată de un stil de viaţă sănătos, departe de medicamentele de sinteză şi aproape de ceea ce natura are de oferit, contribuie la o ”mişcare” de educare şi informare, pe cât de aromată, pe atât de interesantă. Pe Facebook există două grupuri pentru persoanele interesate, „Esenţial pentru sănătate” şi „Esenţial”.

Georgiana Birthler Branea este o mămică, din Târgu-Mureş, căreia îi place în primul rând să se implice atât în societatea în care trăieşte cât şi în propria familie. În ceea ce priveşte implicarea comunitară, tânăra face parte din Asociaţia “unDAverde”, un ONG care vrea ca spaţiile publice din mediul urban şi rural să fie accesibile şi sigure pentru societate, care totodată ar trebui să se implice şi să conştientizeze influenţa ei asupra mediului. 

Revenind la uleiurile esenţiale şi nu departe de calitatea vieţii şi de mediul înconjurător, mămica din Târgu-Mureş a decis să contribuie puţin câte puţin şi la educarea şi informarea societăţii cu privire la ceea ce mama natură ne-a oferit, la ceea ce cu toţii ar trebui să folosim înainte de a apela la medicamente. Pentru început să înţelegem ce sunt uleiurile esenţiale şi cum funcţionează ele.

Compuşii volatili ai plantelor, compuşi extraşi sub formă de ulei esenţial, apreciaţi încă din antichitate, chiar şi de către părintele medicinii moderne, Hipocrate, sunt obţinuţi prin procese de distilare sau presare. Uleiurile esenţiale sunt adevărate minuni în sticluţe - hoţii de morminte de multe ori furau uleiurile şi lăsau aurul. Chiar şi darurile pentru Isus au fost aur, Mir, şi Tămâie. În al doilea război mondial rănile soldaţilor erau tratate cu uleiuri esenţiale, cu succes. Astăzi sunt studiate în amănunt, noi studii ştiinţifice certifică noi descoperiri ale beneficiilor şi sunt folosite tot mai mult în practicile medicale” spune Georgiana Birthler Branea, consultant în uleiuri esenţiale

Uleiurile esenţiale 100% pure se diferenţiază prin miros în primul rând

Pe lângă miros, acestea au proprietăţi terapeutice în funcţie de mediul în care cresc, cât este de curat, cum conlucrează clima, solul, apa pentru puritate. În această industrie aproape 90% din uleiuri se produc pentru miros, pentru parfumuri. Doar o foarte mică parte îndeplinesc cu adevărat criteriile de puritate, şi un procent şi mai mic sunt certificate cu grad terapeutic. Acestea din urma sunt uleiurile recomandate de noi. Uleiurile esenţiale acţionează la nivel celular. Aplicate local, ele intră în sistemul circulator rapid, ajung la celule şi au capacitatea de a pătrunde în peretele celulei - de aceea au succes inclusiv ca  antivirale. De asemenea, prin inhalare (direct din sticluta sau cu ajutorul unui difuzor de arome) ele acţionează la nivelul creierului, influenţând şi partea emoţională totodată, alături de beneficiile la nivel fizic. Cele cu grad terapeutic pur, cu care lucrăm noi, se pot lua şi intern, fie în apă, în capsule vegetale sau sublingual. Pentru copiii mici se aplică după un anumit protocol pe piele, sau se difuzează” ne explică Georgiana Birthler Branea, consultant în uleiuri esenţiale

Trusa medicală „must have” – din uleiuri esenţiale

Fiecare ulei esenţial are multe întrebuinţări şi putem uşor în timp să înlocuim produsele chimice care ne înconjoară - cosmetice, produsele de curăţare a casei - cu produse 100% naturale şi foarte eficiente, făcute de noi. Există foarte multe reţete pe care le putem încerca, dar cea mai simplă şi la îndemână ar fi înlocuirea cremei de corp, cu un ulei vegetal organic la care adăugăm câteva picături de ulei esenţial pur după preferinţă şi necesitate.

Sunt câteva uleiuri esenţiale care schimbă viaţa efectiv când le avem în gospodărie. Între ele aş aminti Melaleuca, uleiul pur din arbore de ceai care poate fi folosit direct pe rană, chiar şi la copii mici. Este un dezinfectant foarte eficient si poate fi folosit ca produs de curăţenie, are rol antibacterian de excepţie (folosit cu mare succes împotriva acneei), dar şi antiviral. Apoi uleiurile esenţiale pentru alergii, revigorare, migrene, liniştire, arsuri, probleme de piele, şi purificarea aerului: menta, lavanda şi lămâia. Acestea, împreună cu tămâia, uleiul care le potenţează pe toate şi care este un veritabil antiinflamator, sunt considerate uleiuri de prim ajutor.

Trusa medicală nu este standard, ea se alcătuieşte în funcţie de patologiile frecvente existente în fiecare familie şi funcţie de vârstă motiv pentru care noi în cadrul grupului avem discuţii pentru a stabili necesarul individualizat al fiecarei familii. Există acele „must have”printre care aş aminti lamâia, lavanda, tămâia, onguard, digestzen, deepblue, melaleuca, breth, oregano, menta - practic cele zece uleiuri incluse în pachetul de familie care acoperă cam toate afecţiunile ce apar în mod curent la care binenţeles în cazuri particulare se pot adăuga şi altele” completează Monica Gorea, medic specialist pediatrie

Ce spun medicii specialişti despre uleiurile esenţiale

Cu siguranţă vă întrebaţi dacă şi cum poate ca un ulei esenţial să înlocuiască medicamentele sau cum putem scăpa de o afecţiune folosind uleiuri esenţiale. Există medici deschişi la această terapie, iar medicina alopată este din ce în ce mai receptivă, mulţi medici au înglobat deja în practica lor uleiurile esenţiale. Medicul specialist, pediatru Monica Gorea vorbeşte despre utilizarea uleiurilor esenţiale în bronşite, constipaţie, întărirea sistemului imunitare, precum şi în alte afecţiuni.

Uleiurile esenţiale sunt adjuvante, dedicate stării de bine a organismului, motiv pentru care există situaţii în care doar cu ele putem scăpa de discomfort sau le putem asocia cu medicamentele dacă situaţia o impune. Practic prin folosirea lor încercăm să prevenim progresia spre afecţiuni mai severe. De exemplu, într-o bronşita la debut când practic avem o stare de slăbiciune, tuse chinuitoare putem începe să folosim mixul respirator şi mixul de imunitate, însă dacă apare respiraţia şuierătoare, dificilă, semnele stetacustice pulmonare evident vom apela şi la medicaţia clasică. În cazul constipaţiei deasemenea vom corecta regimul alimentar, vom susţine funcţia digestivă cu uleiuri specifice, însă dacă simptomatologia persistă vom apela şi în acest caz la terapia cunoscută. Printre cazurile în care uleiurile sunt foarte eficiente aş menţiona rinofaringitele, indigestiile, torticolis şi toate celelalte contracturi musculare, erupţiile cutanate, colicile sugarilor, agitaţia, indispoziţia, astenia, echilibrarea metabolismului, slabirea lentă şi naturală. Ţin să menţionez faptul că inceperea tratamentului medicamentos nu presupune oprirea uleiurilor acestea se vor continua, pentru că vor susţine în continuare organismul să se vindece mai repede. Pacienţii care aleg uleiurile vor merge în continuare la medic, poate chiar mai des pentru a se putea urmări îndeaproape evoluţia acestora.” subliniază Monica Gorea, medic specialist pediatrie

S-a demostrat deja în unele cazuri ineficienţa antibioticelor, în cazuri virale de pildă, şi de asemenea dovezile arată eficienţa tratamentelor cu ulei esenţial de Oregano - antibiotic natural. Uleiurile esenţiale pătrund în interiorul celulei unde îţi fac culcuş viruşii şi unde antibioticele nu pot ajunge.

Unele trec bariera hemato-encefalică care nu poate fi pătrunsă de medicamentele de sinteză, de aceea efectul lor este de multe ori uimitor. Plus că e bine să ne ferim pe cât posibil şi de efectele adverse ale antibioticelor, mai ales dacă şi când este posibil. În România se face abuz, se prescriu medicamente chimice mult prea des, şi din păcate şi cererea este mare. Important acum este să stim cum şi când le putem evita, cu mijloace 100% naturale”, spune Georgiana Birthler Branea, consultant în uleiuri esenţiale

Cum pot fi rezolvate problemele de constipaţie la copiii mici şi bebeluşi cu ajutorul uleiurilor esenţiale

Constipaţia este direct influenţată la copii de regimul alimentar. E important să fim atenţi la aportul de fructe şi legume, crude mai ales, şi apă, dar dacă simţim nevoia de un ajutor în plus, acesta vine tot de la ”alimente” de fapt: ghimbir, rozmarin sau portocală sălbatică, sub formă de ulei esenţial pur, se aplică pe burtică şi pe tălpi, 1-2 picături diluate în 2 linguriţe de ulei de cocos fracţionat, sau ulei de măsline extravirgin, de calitate superioară. Uleiul de cocos potenţiază calitatea uleiurilor esenţiale ” completează Georgiana Birthler Branea, consultant în uleiuri esenţiale

Problemele de somn, rezolvate cu ulei esenţial de lavandă

Problemele de somn sunt invocate în multe familii. Ne vin în ajutor plantele cu efect calmant, liniştitor. Lavanda de pildă, este faimoasă pentru efectul sedativ, de calmare, este prima recomandare. Se poate combina cu ulei de cedru, benefic şi pentru căile respiratorii, sau cu vetiver, un ulei din rădăcina plantei, utilizat cu precădere în parfumurile masculine şi foarte apreciat împotriva insomniilor. De asemenea, doTERRA are propriile amestecuri de uleiuri, potrivite pentru diferite întrebuinţări. Pentru eliminarea stresului de peste zi este recomandat Serenity, şi pentru a începe o zi echilibrată emoţional, Balance” mai spune Georgiana Birthler Branea, consultant în uleiuri esenţiale

„Esenţial” şi „Esenţial pentru sănătate”


Uleiurile esenţiale trebuie alese cu conştiinciozitate, citind cu atenţie eticheta, site-uri oficiale de informare, sau cu ajutorul unui consultant. Pentru orice detalii există deja şi comunitatea formată pe Facebook în grupurile „Esenţial” şi „Esenţial pentru sănătate”. Tot acolo se vorbeşte şi despre beneficiile primare ale celor zece uleiuri de bază: Lămâia, Lavanda, Menta, Amestecul imunitar, Mixul respirator, Tămâia, Arborele de ceai, Oregano, Amestecul digestive şi Amestecul locomotor.

Cu aceste uleiuri esenţiale de bază, care vin sub forma de pachet, cu un preţ mai redus, ne asigurăm o completare naturală la trusa medicală de familie. Acest pachet de uleiuri împuterniceşte familia şi oferă un remediu la care putem apela atunci când apar probleme comune: dureri de cap, insomnii, oboseală cronică, depresie, alergii, probleme de digestie, dureri de oase sau muşchi, viroze de sezon  şi în general pentru susţinerea sistemului imunitar în mod natural. Aceste uleiuri fiind 100% pure pot fi folosite şi pentru a susţine bebeluşii şi copiii mici, diluate corespunzător, aplicate local, sau difuzate

Cum arată un difuzor şi cum îl alegem

Am înţeles deja că uleiurile esenţiale trebuie aplicate local, inhalate sau chiar ingerate, în funcţie de caz şi de întrebuinţare. Difuzorul trebuie de asemenea ales cu grijă.

Difuzorul este un aparat mic cu un rol important. Difuzarea este cea mai simplă metodă de a folosi uleiurile, cu beneficii pentru toate persoanele din casă. Astfel particulele de ulei sunt nebulizate cu vapori reci şi dispersate în aer acoperind sute de metri în câteva minute. Utilizează vibraţii ultrasonice ca să transforme amestecul de apă şi ulei în flux de vapori. Difuzate în acest mod uleiurile şi moleculele oxigenate rămân suspendate în aer timp de câteva ore pentru a împrăspăta şi a creşte calitatea aerului. Proprietăţile antivirale, antibacteriene şi antiseptice ale uleiurilor omoară bacteriile şi ajută la reducerea ciupercilor şi a mucegaiului. Costă între 50-100euro, depinde de model şi de modul de achiziţie” mai spune Georgiana Birthler Branea, consultant în uleiuri esenţiale

Există şi câteva reguli în utilizarea uleiurilor esenţiale. Acestea nu se introduc în mucoase: nas, ochi, urechi. Dacă ajung accidental, se diluează cu ulei de cocos.

Puţin înseamnă mai mult, sau ”Less is more”, adică 1-3 picături sunt suficiente pentru o singură aplicare, şi este de dorit să se repete aplicarea la nevoie, având în vedere că în 3-4 ore uleiurile se elimină din organism.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite