90 de jandarmi vor asigura ordinea publică la partida FCM Târgu-Mureş - FC Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 90 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre FCM Târgu Mureş şi FC Braşov, care va avea loc, luni, pe Stadionul Municipal, de la ora 18.00.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi "Regele Ferdinand I" din municipiu, primul meci susţinut de echipa mureşeană, în cadrul Ligii I, este considerat a fi cu grad de risc mediu.

„Luni, 26 iulie, aproximativ 90 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile «Regele Ferdinand I» Târgu Mureş vor asigura măsurile de ordine publică la meciul FCM Târgu Mureş - FC Braşov, care va avea loc pe Stadionul Municipal din Târgu Mureş, începând cu ora 18.00", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, accesul pe stadion se va face începând cu ora 15.30.

Comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în zonă sunt interzise începând cu ora 15.00, iar Jandarmeria solicită spectatorilor să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locul de desfăşurare a competiţiei sportive, în apropierea şi în interiorul stadionului.

Conform sursei citate, spectatorilor le este interzis accesul în incinta arenei sportive în stare de ebrietate, sau introducerea în stadion băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot duce la producerea actelor de violenţă, afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

De asemenea, se interzic aruncarea cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, escaladarea gardurilor care delimitează spaţiul de joc sau pătrunderea pe spaţiul de joc, deteriorarea sau distrugerea mobilierului în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului şi împiedicarea acţiunii forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

image
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite