Târgu-Mureş: O săptămână de cinci stele cu preţ redus, concediu de septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: O săptămână de cinci stele cu preţ redus, concediu de septembrie
Târgu-Mureş: O săptămână de cinci stele cu preţ redus, concediu de septembrie

Cazarea şi micul dejul pentru o săptămână la mare vă pot costa în septembrie doar 159 lei. Lista hotelurilor şi staţiunilor poate fi consultată pe Internet, decizia trebuie luată rapid.

Programul „Litoralul pentru toţi“, prin care turiştii pot petrece o săptămână la mare la preţuri avantajoase, începe de la 1 septembrie şi se va încheia pe 18 octombrie. Până în prezent, s-au înscris în program circa 30 de hoteluri, dar în următoarele zile numărul lor va creşte. Noutatea acestui an este că, în program, s-au înscris şi hoteluri de confort superior. Pe listă figurează chiar şi un hotel de cinci stele, din staţiunea Saturn, dar şi multe unităţi de cazare de patru stele. Sunt însă şi multe hoteluri de o stea.

Preţurile percepute de hotelieri variază de la 159 de lei pentru un sejur de şase nopţi, la un hotel de o stea, şi ajung la 495 de lei, la cinci stele. Preţurile includ atât micul dejun, cât şi comisionul de 10% pe care hotelierii îl plătesc agenţiilor de turism. Tarifele din cadrul ediţiei de toamnă ale programului „Litoralul pentru toţi“ sunt mai mici decât cele de la ediţia din mai-iunie a acestui an. „Litoralul pentru toţi“ nu este un program social, ci unul special, făcut de hotelierii de pe litoral, astfel încât de el pot beneficia atât persoanele cu posibilităţi materiale reduse, dar şi cei care au buget de vacanţă extins, însă vor să facă economii la cazare.

Unde mergeţi

Pentru ediţia de toamnă lista unităţilor înscrise include hoteluri în Saturn, Mamaia, Venus, Eforie Nord, Neptun, Jupiter, Mangalia, Eforie Sud şi Costineşti. Oficial programul are o componentă şi pentru Delta Dunării, dar până acum nici o unitate de cazare nu s-a înscris în program pentru această destinaţie. Hotelul Saturn din staţiunea cu acelaşi nume este unitatea de cazare de cinci stele inclusă până acum în program. A fost inaugurat în anul 2007, este situat la 150 de metri de plajă, are 68 de camere duble, 35 cu un pat matriomonial, 33 cu două paturi şi 4 apartamente, dar şi restaurant, caffe bar, lobby bar, piscină descoperită (cu jacuzzi pentru adulţi şi piscină mică pentru copii), bar la piscină, sală de conferinţe, şi centru SPA.

“Locurile sunt limitate în funcţie de capacitatea hotelurilor, deci mureşenii ar fi bine să vină cât mai repede dacă sunt interesaţi de program”, ne-a precizat Sonia Husariu, agent de turism al Sindgaz, agenţia înscrisă în program din Târgu Mureş. Tarifele complete, lista hotelurilor şi agenţiilor înscrise în program pot fi consultate pe pagina de internet www.asociatia-litoral.ro. Veţi putea alege funcţie de oferta hotelurilor şi datele de intrare. Adresa agenţiei mureşene este strada Salcâmilor nr.23 A, telefon: 0265-269.162.


Cea mai rapidă variantă spre mare

Săptămânal, pe Aeroportul Târgu-Mureş sunt planificate 3 curse interne către Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. Avioanele decolează din Vidrasău de la ora 6.05 şi aterizează în capitală la ora 7.00. Preţul unui bilet pentru o astfel de cursă este, la clasa „economic”,  35,51 euro, cu taxele de aeroport incluse. De la ora 8.45, din Aeroportul Henri Coandă decolează avionul către Constanţa, care ajunge la destinaţie după 55 de minute de zbor. Preţul unui bilet la clasa „economic” este de 33,92 euro, cu taxele de aeroport incluse. În condiţiile în care destinaţiile sunt multiple, mai întâi Bucureşti şi apoi Constanţa, biletul de avion costă mai puţin pentru întregul pachet de zbor, întrucât taxele de aeroport se plătesc o singură dată. Astfel, biletul de avion până la mare costă 45,89 de euro, sumă cu care orice mureşean poate ajunge pe litoral în numai patru ore.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite