Târgu-Mureş: Prostituatele din oraş se feresc de munca cinstită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele patru prostitute mureşene, condamnate de Judecătoria Târgu-Mureş la 300 de ore de muncă în folosul comunităţii, refuză să „presteze" pedeapsa.

Fetele fuseseră amendate de nenumărate ori de către Poliţia Locală, pentru practicarea prostituţiei, dar pentru că nu aveau posibilitatea să-şi plătească amenzile, sancţiunile s-au transformat în ore de muncă în cadrul Administraţiei Serelor, Parcurilor şi Zonelor Verzi şi în cadrul Complexului de Agrement „Mureşul".

Munca cinstită nu le-a fost însă pe plac celor patru tinere. „Ştiam că trebuie să vină, dar nu s-au prezentat nici măcar o zi. Noi le-am aşteptat, mai ales că aveau multe ore de lucrat la noi, dar degeaba", a precizat Matyasi Levente, director adjunct al Complexului de Agrement „Mureşul".

Şi asta deşi cele două prostituate ar fi lucrat tot pe stradă, la smulgerea buruienilor de pe spaţiile vezi din oraş, la curăţarea Complexului Weekend sau la sădirea de flori în parcurile din oraş. Programul de lucru este de opt ore pe zi, timp de o lună şi jumătate.

Sancţiuni penale

Potrivit conducerii Poliţiei Locale, cele patru tinere vor răspunde penal pentru refuzul de a munci. „Ele au venit la sediul nostru în prima zi de muncă, noi le-am dus la lucru, dar dacă au refuzat să muncească au făcut-o pe răspunderea lor. Noi nu le putem obliga să lucreze, dacă nu vor. Oricum, dacă la sfârşitul lunii pontajul arată că nu s-au prezentat la muncă, instanţa poate transforma pedeapsa în sacţiune penală, adică amendă sau închisoare", a precizat Valentin Bretfelean, şeful Poliţei Locale.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite