Poliţistul erou din Reghin. Un tânăr de 22 de ani a fost salvat, după ce a încercat să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Precup - poliţistul erou FOTO IPJ Mureş
Aurel Precup - poliţistul erou FOTO IPJ Mureş

Un poliţist reghinean a sărit în ajutorul unui tânăr de 22 de ani care vroia să se sinucidă. Poliţistul l-a văzut pe tânăr în apă, cu faţa în jos şi nu a ezitat să intre după el. Se pare că tânărul îşi anunţase şi familia, înainte să se arunce de pe un pod.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop, a declarat joi, pentru AGERPRES, că în urma actului de curaj, se va recurge la acest gest de recunoştinţă întrucât acesta deţine deja la gradul maxim pentru funcţia sa şi nu mai poate fi avansat la excepţional la gradul următor. Poliţistul va primi distincţia în data de 1 decembrie.

Andreea Pop a spus că poliţistul reghinean are peste 24 de ani vechime, că a activat tot în Poliţia Reghin, la arest şi ca ofiţer de serviciu, însă a insistat să lucreze în stradă 'întrucât acolo se simte în elementul său'.

'Colegul nostru, agent şef principal Aurel Precup, a fost avansat în grad la excepţional ca urmare a activităţii desfăşurate şi a fost premiat de câteva ori pentru implicarea sa. Pentru data de 1 decembrie va fi propus pentru o nouă distincţie, pe care o va stabili Ministerul Afacerilor Interne. Poliţistul este obişnuit cu apa întrucât este pasionat de pescuit', a arătat Andreea Pop.

În data de 12 iunie, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Reghin a fost sesizat telefonic prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că o persoană de sex masculin s-a aruncat în râul Mureş.

'La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie format din trei poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin, iar în urma căutărilor efectuate, l-au observat pe bărbat la aproximativ 200 de metri în aval de pod. Pentru că victima era poziţionată cu faţa în jos, în apă, agentul şef principal Precup Aurel, în uniforma de serviciu, a sărit în râul Mureş şi a parcurs o distanţă de aproximativ 8 m prin apă, până la locul unde se afla tânărul. Victima era în stare de inconştienţă însă poliţistul a reuşit să-l scoată pe mal unde i-a fost acordat primul ajutor de către un echipaj SMURD, iar apoi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş pentru îngrijiri medicale', a arătat Andreea Pop.

Înainte de a se arunca în râul Mureş, de pe podul din strada Gării din municipiu, tânărul de 22 de ani a spus familiei sale că vrea să se sinucidă.

Sursa: Agerpres

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite