Târgu-Mureş:Produse periculoase pentru copii în magazine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:Produse periculoase pentru copii în magazine
Târgu-Mureş:Produse periculoase pentru copii în magazine

Dacă produsele pentru copii au piese uşor demontabile, părinţii trebuie să anunţe Protecţia Consumatorilor. Din grijă pentru cei mici trebuie să verificaţi şi pantofii pe care îi cumpăraţi copiilor.

Centrul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a remis o atenţionare pentru  articolele de încălţăminte Clarks. Cel mai recent raport de notificări cu privire la produsele nealimentare care reprezintă un pericol pentru consumatori conţine detalii referitoare la încălţămintea copiilor de până la 3 ani interzisă comercializării. Conform raportului, mamele ar trebui să anunţe Protecţia Consumatorului în cazul în care găsesc în magazine produse aparţinând firmei Clarks, în special modelele Crawlers şi Hazy Daze. „Aceste produse prezintă un grad ridicat de risc deoarece pun în pericol viaţa celor mici. Mai precis, pantofii respectivi au piese turnate din cauciuc, care pot fi uşor desprinse şi înghiţite de copii. Sper să nu fie cazul, dar dacă astfel de produse de încălţăminte au fost achiziţionate în judeţul nostru, le transmitem cumpărătorilor să le prezinte la sediul nostru, alături de o adresă a magazinului de unde au fost cumpărate”, ne-a declarat Alexandru Presecan, şeful Protecţiei Consumatorului Mureş.

Sfatul educatorilor

Cu cât copiii dumneavoastră sunt mai mici, cu atât pericolele la care sunt expuşi este mai mare. Jucăriile, articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, toate trebuie verificate atent înainte de a fi cumpărate. „Mereu ofer sfaturi părinţilor în ceea ce priveşte produsele pentru copii. Îmbrăcămintea, de exemplu, trebuie să fie cât mai simplă. Dacă hainele au multe accesorii, ele pot fi desprinse şi înghiţite de cei mici, existând astfel riscul asfixierii. Aceeaşi poveste şi în cazul jucăriilor, pe care copiii mici le introduc în gură. Jucăriile pot fi cumpărate copiilor numai în cazul în care corespund categoriei de vârstă recomandată de producător”, ne-a declarat Susana Oprea, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4, din cartierul Tudor Vladimirescu. În plus, copiilor le sunt recomandate hainele din bumbac sau din fibră naturală, deoarece astfel pielea sensibilă a acestora nu se va irita.

„Am mereu grijă ca fiul meu să se joace numai cu jucării sigure, pentru că nu pot sta cu ochii pe el tot timpul şi nu pot risca să păţească ceva”
Monica Roşu, 28 de ani, mama lui Dragoş, 3 ani


Reclamaţii la CJPC

În cazul în care descoperiţi nereguli de orice fel în comercializarea produselor destinate copiilor, nu ezitaţi să contactaţi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Mureş. Inspectorii vă stau la dispoziţie zilnic la numărul de telefon 0265 254.625 sau la sediul de pe strada Livezeni numărul 7.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite