Peste 500 de mureşeni intră în şomaj de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 500 de muncitori din construcţii intră în somaj de Sărbători
Peste 500 de muncitori din construcţii intră în somaj de Sărbători

Opt agenţi economici mureşeni vor da afară în perioada următoare circa 550 de angajaţi. Numărul şomerilor din judeţ va fi de aproximativ 21.500 de persoane, iar rata şomajului va depăşi 8,37%.

Moş Crăciun vine cu disponibilizări pentru 550 de mureşeni, majoritatea angajaţi în domeniul construcţiilor. Aceştia vor intra în şomaj temporar până la primăvară, când vremea le va permite reluarea activităţii. Până în prezent opt societăţi comerciale au anunţat Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş despre intenţia de a efectua disponibilizări colective.

Sunt agenţi economici care desfăşoară activităţi sezoniere şi care de obicei în perioada de iarnă disponibilizează personalul şi îl reia odată cu începerea activităţii, atunci când condiţiile meteo devin favorabile. Până în prezent avem anunţate 550 de disponibilizări cu caracter temporar, dar numărul acestora va  putea creşte în funcţie de condiţiile meteo. O parte din persoanele aflate pe lista de disponibilizări vor intra în şomaj din 15-20 decembrie, iar altele de la 1 ianuarie. Angajaţii care au dreptul vor beneficia de prevederile legii privind sistemul asigurărilor de şomaj pe perioada în care agentul economic nu va avea condiţii de desfăşurare a activităţii”, a precizat Reghina Fărcaş, director executiv al AJOFM Mureş.

Topul disponibilizărilor

Într-un top al disponibilizărilor anunţate, cele mai multe firme sunt din Târgu-Mureş. „Cinci agenţi economici care vor disponibiliza sunt din Târgu-Mureş , iar ei vor trimite în şomaj  355 de persoane. Din Reghin un agent economic va trimite în şomaj 60 de persoane, iar din Stânceni un agent economic va trimite în şomaj 17 persoane. Din Târnăveni o societate şi-a anunţat intenţia de a trimite în şomaj 118 angajaţi”, a mai precizat Reghina Fărcaş. 

Astor-Valpet disponibilizează 300 de angajaţi

Printre societăţile mureşene care au anunţat disponibilizări se numără Grupul de firme Astor-Valpet, care preconizează disponibilizarea de săptămâna viitoare a circa 300 de angajaţi. „Am anunţat AJOFM despre intenţia de a disponibiliza aproximativ 300 de persoane, 200 de la societatea Astor Com şi 100 de la Valpet SA. Practic, va pleca în şomaj circa 90% din întreg personalul societăţilor noastre, pentru că timpul nefavorabil nu ne mai permite să efectuăm lucrările pe care le avem în condiţii adecvate. Grupul nostru de firme are ca obiect de activitate lucrările de asfaltare şi pavare, iar acestea nu pot fi realizate la temperaturi sub 6 grade”, a precizat Adina Popa, responsabil compartiment Resurse Umane.

Potrivit acesteia, toţi cei 300 de angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor beneficia de şomaj. „Cei care nu au stagiul de 12 luni de cotizare vor fi trimişi în concediu fără plată, dar rămân angajaţii noştri, iar când activitatea se reia vor fi chemaţi la muncă”, a mai spus Adina Popa. Potrivit acesteia, angajaţii vor fi trimişi în şomaj până în lunile martie-aprilie.

Peste 20.800 de şomeri în judeţ

Potrivit celei mai recente raportări numărul şomerilor din judeţ este de 20.858 de persoane, dintre care 8.909 sunt şomeri indemnizaţi, iar 11.949 sunt neindemnizaţi. Peste 19.600 de şomeri provin din sectorul privat, iar marea majoritate a acestora au între 30 şi 39 de ani şi studii medii.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite