Mureş: Un şofer care a oferit mită unor poliţişti, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Un şofer din Mureş care a oferit mită unor agenţi de poliţie rutieră a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare, în regim de detenţie, şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de 5 ani, după ce instanţa a constatat că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, a anunţat, luni, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş.

„Curtea de Apel Târgu – Mureş a respins ca nefondat apelul formulat de o persoană împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Mureş şi a dispus menţinerea hotărârii atacate. Astfel, rămâne definitivă condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi patru luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Deoarece infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infracţiunea de dare de mită, instanţa de judecată stabileşte ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, iar ca pedeapsă complementară – interzicerea drepturilor pe o perioadă de 5 ani. Totodată, magistraţii Curţii de Apel Târgu – Mureş au obligat apelantul să plătească suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel”, a arătat Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş, într-un comunicat de presă. Hotărârea instanţei este definitivă.

Potrivit sursei citate, cuza a fost disjunsă dintr-un dosar penal în care 7 agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Mureş – Poliţia Municipiului Reghin – Biroul Rutier au fost trimişi în judecată pentru că au pretins şi primit sume de bani de la participanţii la trafic care au comis fapte de natură contravenţională, iar în schimbul sumelor de bani, fie nu au aplicat sancţiuni contravenţionale, fie au aplicat alte sancţiuni decât cele comise. 

„În cauză, persoana condamnată a fost oprită pentru control de un echipaj format din doi agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Mureş – Poliţia Municipiului Reghin – Biroul Rutier, întrucât nu a respectat culoarea roşie a semaforului. Pentru ca poliţiştii să nu constate fapta şi să aplice o sancţiune pentru o altă faptă, mai puţin gravă, a remis agenţilor de poliţie suma de 400 de lei”, conform DGA Mureş.

În anul 2016, şapte agenţi ai Poliţiei Rutiere Reghin, urmăriţi penal pentru infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual şi complicitate la fals intelectual, toate în formă continuată, au fost arestaţi preventiv, conform Agerpres.

În data de 18 aprilie 2016, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat 11 percheziţii, dintre care una la sediul Poliţiei Municipiului Reghin, pentru probarea unor infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii la acea dată de DGA Mureş, în cauză erau vizaţi şapte agenţi de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră, asupra cărora exista suspiciunea că, din 2015, ar fi pretins şi primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic. Dosarul poliţiştilor este încă pe rolul instanţei de judecată.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite