14 copii s-au intoxicat cu clor la o piscină din Reghin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alertă la Reghin,  după ce mai mulţi copii au ajuns la spitalul din localitate după ce s-au intoxicat cu clor, în apa ştrandului din localitate. Potrivit informațiilor preliminare, se pare că reprezentanţii ştrandului ar fi stropit cu soluţie în timp ce bazinul era plin.

Update 19.25: O fetiţă de 4 ani este cea mai grav afectată de intoxicaţie, dar starea ei este stabilă. Dealtfel, nici unul dintre copiii intoxicaţi cu clor nu se află într-o stare care să le pună în pericol viaţa, dar fiind vorba despre copii, aceştia primesc îngrijiri speciale din partea medicilor mureşeni.

Doi dintre aceştia vor pleca spre Târgu Mureş şi urmează să mai plece trei sau patru. "Simptome de la tuse, greaţă, vărsături, agitaţie, dar nu sunt în stare gravă, prezintă forme medii de probleme", a declarat directorul spitalului din Reghin, Iuliu Moldovan.

Ştrandul municipal din Reghin aparţine Primăriei şi este închis pentru efectuarea cercetărilor în urma căreia se vor stabili exact circumstanţele care au dus la intoxicarea copiilor. Potrivit primelor informaţii, copiii s-ar fi intoxicat după ce reprezentanţi ai ştrandului din Reghin ar fi aruncat cu clor în apă în timp ce bazinul era plin.

"Nu e nimic grav, dar copiii aduşi la noi de SMURD sunt atent supravegheaţi de medici, deoarece fiind de vârste mici, oricând ar putea apărea complicaţii", ne-au declarat reprezentanţii SCJU Mureş.

Cinci dintre ei sunt în stare gravă şi au fost transferaţi la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş. Dintre ei, o fetiţă de patru ani este internată la terapie intensivă. Copiii s-au intoxicat după ce adminsitratorul ştrandului din Reghin a aruncat clor în piscina plină de oameni.

Revenim cu amănunte

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite