65% dintre hoţii din locuinţe acţionează ziua. Află cum să te protejezi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia mureşeană a lansat astăzi campania de prevenire a furturilor din locuinţe numită „Informează-te. Siguranţa locuinţei depinde şi de tine”.


În cadrul campaniei a fost lansat şi site-ul www.sigurantalocuinteimures.ro ce conţine sfaturi şi recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe. Mureşenii pot afla care sunt factorii favorizanţi care le permit hoţilor să le spargă locuinţa, dar şi ce măsuri să ia în cazul în care sunt prădaţi de hoţi.

Potrivit statisticii IPJ, în judeţul Mureş unul din două furturi din locuinţe are ca factor favorizant neglijenţa proprietarilor. 65%  dintre aceste furturi sunt comise în timpul zilei, autorii acestor infracţiuni acţionând de regulă în intervalul 08-15, atunci când proprietarii sunt plecaţi de acasă. Bunurile vizate sunt bani, bijuterii, dar şi electronice mici ca dimensiune (aparate foto digitale, camere video, laptop-uri).

Poliţia avertizează că 24,3% dintre victimele acestor furturi se cunoşteau cu agresorii şi îi îndeamnă pe mureşeni să nu spună nimănui ce bunuri au în casă.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite