FOTO Crezi că nu te pricepi la desen? Doi traineri din Mureş te învaţă în trei zile să faci minuni în grafică, antrenându-ţi creierul după o metodă ştiinţifică unică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gafică, portrete FOTO: arhiva personală Mihaly Gyoparka
Gafică, portrete FOTO: arhiva personală Mihaly Gyoparka

Dacă credeai că nu eşti talentat la desen, doi traineri stabiliţi în Mureş te învaţă în numai trei zile să faci grafică – portret. Metoda aplicată de ei se numeşte desen holistic şi se bazează pe metoda unei profesoare americane care a corelat abilităţile de a desena cu funcţionarea emisferei drepte a creierului.

Descoperirile cercetătătorilor americani privind funcţionarea emisferelor cerebrale

Pentru a înţelege cum funcţionează desenul holistic, trebuie să ne întoarcem la rădăcini, adică la cercetările profesoarei Dr. Betty Edwards şi ale neurobiologul Roger Wolcott Sperry.
Roger Wolcott Sperry a fost unul din cei mai importanţi neurobiologi ai secolului XX, premiat cu Nobel  pentru Fiziologie şi Medicină în 1981, alături de David Hunter Hubel şi Torsten Nils Wiesel. El a realizat o serie de cerectări privind funcţionarea celor două emisfere cerebrale.

Conform descoperirilor sale, emisfera stângă – sediul raţionalităţii, al logicii şi analogiei – domină în cazul persoanelor dreptace. Prin urmare, acestea au un mod de gândire algoritmic, procesând informaţiile linear, ceea ce le face să fie mai deschise către domeniul logicii şi al analizei.
Emisfera dreaptă,– sediul creativităţii şi al limbajului – domină în cazul stângacilor, determinând la aceştia un mod de gândire euristic, altfel spus, ei gândesc în imagini.

O profesoară de artă a conceput metoda de a desena folosind emisfera dreaptă a creierului

Betty Edwards a fost profesoară de desen la Universitatea din California şi autoarea unei lucrări apărute în 1979, tradusă până acum în japoneză, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză şi care se numeşte Drawing on the Right Side of the Brain sau A desena cu partea dreaptă a creierului.


La baza metodei ei stă ideea că creierul are două moduri de a percepe şi prelucra realitatea: unul  verbal şi analitice şi altul vizual şi bazat pe percercepţii. Betty Edwards a atras atenţia de la modul şablon în care credem noi că ar trebui să arate obiectul desenat, şi pune accent pe modul individual „de a vedea” linii, umbre, lumini şi relaţiile dintre ele. A numit acest mod  de a schiţa imagini desen holistic sau a desena folosind partea dreaptă a creierului.


Leonardo Da Vinci, Michelangelo, Rafael, Rembrandt au pictat cu mâna stângă, adică îşi foloseau partea dreaptă a creierului!


Doi traineri vă pot învăţa să desenaţi holistic

Mihály Gyopárka a făcut liceul în Braşov, a trăit 24 ani în Budapesta unde a studiat această metodă şi început să ţină ore de desen holistic,  iar din anul 2008 ţine cursuri şi în România. "Trăim cu acel gând eronat, potrivit căruia nu ştim să desenăm, astfel temerile emisferei cerebrale stângi, gândirea ei logică, împiedică exprimarea creativităţii înnăscute. Calea cea mai uşoară de a te convinge despre creativitatea ta, durează numai 3 zile”, spune trainera.

Alături de ea, Szalontai Ferenc ţine cursul de bază la Târgu-Mures, după ce a obţinut cursul de trainer în Budapesta.

Mihaly Gyopraka susţine că „desenul este o abilitate de bază care necesită câteva componente, dar după achizitionarea acestora vom fi capabili să desenăm. Aceste deprinderi sunt legate de percepţie: percepţia marginilor, a spaţiului, a condiţiilor, a luminilor şi a umbrelor, a întregului. La finalul cursului vom fi posesori a patru abilităţi, iar cel de-al cincilea va rezulta automat din cele patru”, spune aceasta.

Trainerii mai spun că abilitatea de a desena poate fi învătată de oricine, dar cursul este recomandat începând de la vârsta de 11 ani.

„Prelucrarea informaţiilor vizuale este sarcina emisferei drepte. Astfel dacă vei realiza un desen cu emisfera stânga vei fi deceptionat din cauza eşecului. In timpul rezolvări celor mai multe probleme ambele emisfere conlucrează, excepţie făcând cazul în care desenezi. In acest caz, emisfera dreapta este cea mai mult folosită din cauza modului vizual. Modul emisferei drepte este cel intuitiv, subiectiv, holistic, independent de timp”, mai explică treinera.

Cum poţi activa numai emisfera dreapta

Mihaly Gyoparka  spuen că trebuie să "adormim" funcţiile emisferei stângi când desenăm. "Acest obiectiv se poate atinge doar prin rezolvarea unor sarcini pe care emisfera stângă le respinge, pentru că nu poate şi nici nu vrea să le rezolve... De exemplu, desenăm diferite desene întoarse cu capul în jos, desenam aerul ce înconjoară obiectul", mai spune aceasta. Cursul dureaza trei zile, 8 ore pe zi.

"Tema potrivită pentru emisfera dreaptă este portretul, această parte a creierului fiind specializată pe recunoaşterea feţelor şi distingerea fină", mai spune trainera. În fiecare an, peste 100 de persoane au învăţat să desenze cu cei doi traineri.

Ce spun participanţii la curs

„Deja începusem să desenez înainte să vin la acest program, însă aici am învăţat să văd contrastele, să percep sensibilitatea, "să dau drumul mâinii" şi prin desen am devenit mai spontană”, spune Nagy Gabriella, Asistent Trainer Outward Bound şi Director Resurse Umane.

„Lucrez la o asociaţie de protecţia mediului, un loc de muncă destul de satisfăcător pentru un inginer de mediu. Am participat la cursul de desen cu emisfera dreaptă în anul 2013. După acest curs intens şi foarte interesant, am intrat într-o lume diferită. Am reuşit să demolez nişte ziduri şi clişee în care am crezut până atunci şi din cauza acestei credinţe nu am recunoscut puterea creierului, puterea gândurilor mele (...)Creativitatea trezită în mine a dat roade  în pictura pe sticlă, în care am găsit un nou hobby”, spune Jakab Judit.

„Iniţial m-am înscris la curs pentru a-mi finisa talentul la desen. Terminând cursul pot spune că am prins mai multă tehnică în desenul grafic”, a declarat  Alex S., student la Facultatea de Geografie a Univesrităţii Babeş Bolyai  din Cluj-Napoca

 “Sunt actriţă mânuitor la Teatrul de Păpusi din Cluj. Din copilărie mă atrage arta desenatului. Am citit mult despre metoda lui Betty Edwars şi motivaţia mea a crescut descoperind că ea vrea sa ne înveţe arta vederii, care se bazează pe exerciţii care activează mai mult partea dreaptă, cea intuitivă a creierului . (…)Am 41 de ani şi s-a trezit în mine o nouă capacitate”, spune  Ildikó Sándor –Patka.
 
Mihaly Gyoparka  mai crede că desenul holistic îţi oferă şi altceva : încredere în sine. „După ce vei achiziţiona tehnica  desenului  cu emisfera dreaptă, vei vedea lumea dintr-o altă perspectivă, vei putea accepta şi înţelege mai bine. Progresele rapide, bruşte în timpul cursului îţi dau un sentiment imens de realizare, un impuls, o încredere de sine, pe care se poate aplica şi în alte domenii ale vieţii. Pentru dezvoltarea personală este esenţială  depăşirea zonei de confort şi acceptarea ideii “că pot face şi eu acest lucru!“

Citiţi şi

Desenul unui copil din România se va transforma într-o jucărie de pluş, distribuită în toată lumea


 
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite