Târgu-Mureş: „Urmaşii“ lui Avram Iancu vor depune plângere penală împotriva lui Csibi Barna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Asociaţiei Culturale Avram Iancu şi ai Uniunii Vatra Românească au cerut autorităţilor să facă dreptate în cazul Csibi Barna.

„Acesta trebuie arestat, deoarece reprezintă un pericol social. Nu este de mirare gestul lui Csibi Barna, pe el îl cunoaştem, vinovaţi sunt cei care au dat aprobare la aşa ceva", a declarat preşedintele Uniunii Vatra Românească, Florin  Oprescu.

„Mă aştept ca în toamnă copiii să înveţe la şcoală că Avram Iancu era un torţionar, iar Kosuth un erou. Trăim zile în care are loc o escaldare a evenimentelor cu caracter rasist şi xenofob", a mai completat Oprescu.

Reprezentanţii Asociaţiei Culturale Avram Iancu sunt siguri că Csibi Barna nu este singurul vinovat, ba mai mult îl consideră o marionetă care a îndeplinit un ordinl. „Provocările sunt continue, Csibi Barna, prin gestul său, este un pericol social, mai cu seamă că este funcţionar public. A incitat, a profanat în public, trebuie să plătească penal, iar noi luni,cel târziu marţi, vrem să depunem plângere împotriva lui", declarat Ioan Berţa, preşedintele Asociaţiei Culturale „Avram Iancu".

Conducerea Uniunii Vatra Românească şi-a amintit un caz similar în anii 1990, când cinci tineri maghiari au profanat statuia lui Avram Iancu din Târgu-Mureş şi au plătit penal. „Cerem arestarea lui Csibi Barna şi cerem UDMR-ului să dea în scris poziţia pe care o are faţă de Avram Iancu şi de faptele lui Csibi", a mai subliniat Florin Oprescu, preşedintele Uniunii Vatra Românească.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite