Târgu-Mureş: Aeroportul „Transilvania“, în atenţia Companiei Lufthansa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii companiei germane doresc să analizeze situaţia Aeroportului Târgu-Mureş. Compania aeriană Lufthansa şi-a exprimat intenţia de a realiza studiul de oprtunitate, pe baza căruia consilierii judeţeni vor decide viitorul aeroportului.

Compania aeriană Lufthansa s-a arătat interesată de o colaborare cu Aeroportul Transilvania din Târgu-Mureş. Prin protocolul semnat anul trecut de reprezentanţii consiliilor judeţene Mureş şi Cluj, autorităţile s-au angajat că vor contracta un expert neutru, care va da cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea viitorului aeroport, luând în considerare atât poziţia geografică cât şi investiţiile realizate în domeniu de fiecare oraş în parte.

S-a demarat o licitaţie pentru stabilirea societăţii care va realiza studiul de oportunitate. După ce acesta va fi prezentat, consilierii judeţeni vor lua decizia finală", a precizat Cristian Chirteş, vicepreşedintele CJ Mureş.

 „Lufthansa Consulting  îşi exprimă dorinţa şi interesul de a participa la licitaţia proiectului privind dezvoltarea Aeroportului Târgu-Mureş. LCG este 100% filială a Lufthansa German Airlines, care acordă consultanţă şi planning în industria transportului, având o experienţă cuantificabilă  în peste 180 de proiecte de amploare diferită, în multe ţări din lume", se arată în scrisoarea de intenţie a companiei.

Primăria , interesată de Aeroport

Primarul din Târgu-Mureş s-a arătat încântat de sprijinul companiei germane. „Studiul de oportunitate trebuie realizat de către o societate care ştie ce înseamnă un aeroport, iar consilierii locali şi judeţeni trebuie să voteze în cunoştinţă de cauză. M-aş bucura ca pe viitor compania Lufthansa să opereze de la Târgu-Mureş, dar deocamdată vor să facă studiul, la rugămintea mea. I-am rugat să ţină cont de România şi să nu-l facă aşa de scump. Oricum, avem nevoie de o societate serioasă care să facă acest studiu, pentru a decide viitorul acestui aeroport", a spus primarul Dorin Florea. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite