Târgu-Mureş: 300 de lei lunar pentru absolvenţii ce nu au job

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: 300 de lei lunar pentru absolvenţii ce nu au job
Târgu-Mureş: 300 de lei lunar pentru absolvenţii ce nu au job

Absolvenţii învăţământului liceal sau universitar care nu şi-au găsit de lucru pot primi 300 lei lunar. Ei trebuie să se înregistreze la AJOFM până pe 29 august.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Mureş a anunţat că absolvenţii promoţiei 2009 îşi mai pot depune dosarele pentru indemnizaţie de şomaj până în 29 august.


Dacă şi-au terminat studiile liceale sau universitare şi nu au reuşit să se angajeze şi nici nu îşi vor continua studiile, absolvenţii din 2009 pot beneficia, pe durata a şase luni, de 300 de lei, sumă ce reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data stabilirii dreptului. Indemnizaţia de şomaj se acordă conform prevederilor Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.


Practic, absolvenţii au la dispoziţie 60 de zile pentru a se înregistra în evidenţele AJOFM. Acest termen se calculează începând cu data de 1 a lunii următoare celei înscrise în diplomă sau, după caz, în certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ de stat sau particular, autorizată ori acreditată în condiţiile legii. Dacă absolvenţii nu se vor încadra în acest termen, nu vor mai avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

Înregistrarea absolvenţilor ca persoane în căutarea unui loc de muncă se face la sediul AJOFM Mureş din str. Iuliu Maniu nr. 2, şi la toate punctele de lucru din localităţile Reghin, Luduş, Sighişoara, Târnăveni, Sovata, în a căror rază teritorială îşi au domiciliu, pe baza următoarelor acte: BI/CI - copie şi original; act de studii sau adeverinţă - copie şi original (în cazul absolvenţilor de liceu – certificat de absolvire); certificat de naştere - copie şi original; certificat de căsătorie – dacă este cazul - copie si original; adeverinţă medicală, adeverinţă de venit eliberată de administraţia financiară. Dosarele pot fi depuse la sediul instituţiei de luni până vineri, între 8.30 şi 16.30. 


Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş va organiza pe 25 septembrie, la Casa Sindicatelor,  o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi. Firmele se pot înscrie până pe 24 septembrie. Rata şomajului în judeţ este de 6.2%, iar numărul şomerilor a ajuns la 15.443 de persoane.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite