Victoraş Astafei aduce din nou 3 puncte în prelungiri FCM-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Municipal a învins cu 1-0 pe Pandurii Tg.Jiu în etapa a XXXI-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost înscris de Victoraş Astafei, în minutul 92, cu un şut plasat din centrul careului.

Partida a fost una intensă, cu ocazii la ambele porţi. În prima repriză, Didi trage puţin pe lângă, în minutul 2, apoi Astafei prelungeşte peste poartă reluarea cu capul a aceluiaşi Didi, în minutul 13. Zaharia încearcă şi el poarta oaspete, dar minge trece pe lângă, iar lovitura liberă executată excelent de căpitanul Florin Dan, ocoleşte de puţin vinclul Pandurilor. Ultimele minute ale reprizei aparţin oaspeţilor, Rada şi Voiculeţ trecând pe lângă deschiderea scorului.

Partea secundă debutează cu imensa ratare a lui Stromajer, cap peste din 5 metri. Didi şutează şi el în peluză din lateral, în minutul 51. Ocaziile lipsesc până în minutul 76, când şutul lui Ruiz este scos în extremis de Lazăr. Imensa ocazie a lui Vagner, lob peste portar dar şi peste poartă, din 16 metri, avea să anunţe golul victoriei.

În minutul 92, corner de pe dreapta, reluare Issa Ba, mingea ajunge la Astafei, acesta preia şi şutează la colţ: 1-0. O nouă victorie pe final adusă de Victoraş Astafei şi încă 3 puncte în clasament.

Iată şi echipele care au evoluat:

FC Municipal: Balauru - L. Rus, Iencsi, Bruno Fernandes, Szilagyi - Vasilache (60-Vagner), Issa Ba, Fl. Dan, Astafei - Didi (68-Răduţă), Zaharia (64-Ruiz).

Pandurii: Lazăr - Pleaşcă, Rada, Tătaru, Grecu - Voiculeţ, Pintilii, Nistor (87-Avramescu) - Lemnaru, Apostu (68-Popete), Stromajer (84-Hidişan).

Cartonaşe galbene: Balauru, Szilagyi, Vasilache, Issa Ba, Didi / Pintilii, Pleaşcă, Tătaru.

Până la disputarea tuturor partidelor din cadrul acestei etape, FC Municipal a urcat pe locul VIII, cu 44 de puncte. În etapa următoare, FCM va evolua sâmbătă, 7 mai, de la ora 21, în Giuleşti, cu Rapid.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite