Stiri din Targu-Mures

Vasile Gliga ocupă poziţia 408 în Top Forbes 500 Miliardari. Reghineanul şi-a menţinut afacerea cu ajutorul exportului.

„Nu-i lucru uşor să faci o vioară“, îşi începe povestea Vasiel Gliga. Lucrul la un singur instrument care să scoată sunete magice durează cel puţin 500 de ore de muncă ce se întind pe parcursul unui an. Mai întâi se caută atent lemnul de paltin creţ, o specie rară de paltin care se găseşte doar la o anumită altitudine în munţii noştri.

„Doar unul dintr-o mie de copaci este selectat pentru a deveni vioară. Odată tăiat, lemnul de paltin este transformat în cherestea şi apoi prelucrat până la grosimea necesară. Aici intervine măestria lutierilor“, explică Vasile Gliga. Lemnul trece prin 270 de etape până să ajungă vioară, iar şlefuirea lui este cea mai importantă. Apoi gâtul, faţa şi spatele viorii sunt îmbinate cu un clei special şi vopsite cu diferite lacuri naturale şi sintetice.
Procesul de fabricare a unei viori este lung şi se face în timp pentru a permite lemnului să se odihnească între etape.

Dar tot acest efort este încununat de plauzele a milioane de melomani din toată lumea. „Sunt puţine dintre orchestrele mari din lume în care astăzi nu se cântă la instrumente «Gliga»“, spune Dumitriţa Gliga, fiica lui Vasile. care este şi directorul de marketing a companiei. 50% dintre viorile produse la Reghin ajung pe piaţa din Statele Unite ale Americii, unde fiul lui Vasile Gliga se ocupă de vânzarea lor. Restul, până la 95% din producţie, ajunge în Japonia, Australia, Gemania, Franţa, Anglia, Taiwan, Rusia, Spania

Dar cea mai mare mândrie a lui Vasile Gliga este scrisoarea de mulţimire pe care a primit-o de la maestrul Yehudi Menuhin, fost elev al lui George Enescu. În urmă cu mulţi ani, i-a făcut muzicianului mai multe viori al căror sunet i-a ajuns direct la suflet. „Pot să spun că această scrisoare şi interviul din «Times Magazine» au fost cele mai bune reclame pe care le-am avut. În America, veneau oamenii cu pagina din revistă să cumpere instrumente Gliga“, povesteşte fiica lutierului.

Afacere de apartament

Vasile Gliga s-a apucat de meşterit la prima lui vioară în tinereţe. „În 1988 am trimis-o la Cremona, în Italia, oraşul lui Stradivarius, la un concurs de unde am primit-o înapoi împreună  cu o diplomă de apreciere. Imediat după Revoluţie, am luat-o şi am plecat cu ea la Viena s-o vând. Am dat-o pe 2000 de mărci germane din care mi-am cumpărat şi prima maşină. Pot să spun că atunci când m-am întors în ţară am ştiut exact ce aveam de făcut“, povesteşte meşterul.

A început să facă viori împreună cu soţia lui, chiar în apartamentul în care locuiau. Două pe lună. În 1990 a plecat de la fabrica de stat şi a început propria afacere. „La început produceam doar instrumente de maestru, apoi ne-am extins cu câte o nouă secţie, pentru instrumentele de tip profesional, student şi şcoală. Piaţa ne-a ales pe noi, pentru că am fost întotdeauna prompţi în onorarea comenzilor şi am îmbunătăţit continuu calitate".

Treptat, mica afacere de familie s-a dezvoltat, iar acum Fabrica Gliga a ajuns să fie cea mai importantă fabrică de instrumente muzicale cu coarde şi arcuş din Europa. În momentul de faţă avem peste 500 de angajaţi şi producem anual peste 33.000 de instrumente, care se vând cu preţuri între 50 şi 1.500 de euro. Din 2005, marca «Gliga» a fost înregistratã la Geneva“, mai spune Dumitriţa Gliga.

Reghin, oraşul viorilor

Fabrica de instrumente muzicale a familiei Gliga se află în directă competiţie cu fabrica de stat „Hora“. Aceasta funcţionează de 45 de ani şi a reuşit să se menţină pe piaţă devenind, după Revoluţie, societate pe acţiuni. Fabrica Hora şi fabrica Gliga nu se bat însă pe aceleaşi pieţe. Fosta fabrică de stat excelează la instrumente de coarde ciupite, cum sunt mandolina, chitara, balalaica sau mandola. De altfel, tocmai datorită celor două mari fabrici, dar şi micilor lutieri particulari cu ateliere mai mici, Reghinul poartă azi titlul de „oraşul viorilor“.