Trupa Hi-Q se reuneşte azi la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa HI-Q va concerta diseară în clubul Jazz&Blues
Trupa HI-Q va concerta diseară în clubul Jazz&Blues

Pentru prima dată după mulţi ani, formaţia Hi-Q va concerta la Târgu-Mureş în formula iniţială, Dana Nălbaru, Mihai Sturzu şi Florin Grozea.

Clubul Jazz&Blues va găzdui concertul care face parte din turneul naţional „Încă o dată”, al trupei originare din Braşov. Evenimentul va debuta la ora 22.00 în clubul Jazz&Blues, din Târgu-Mureş. Acest turneu naţional este doar începutul deoarece în următorul an, programul Hi-Q va fi foarte încărcat, trupa având de onorat şi susţinut multe concerte.

Suntem o familie reunită. Suntem aşa cum trebuie să fim. Reunirea a venit ca un lucru firesc . Concertele din cadrul turneului sunt diferite faţă de cele organizate în această perioadă, întrucât se bucură de un program extins, mai multe melodii vechi şi variante acustice”, a declarat Florin Grozea.

După cinsprezece ani de activitate pe piaţa muzicală, Hi-Q rămâne în atenţia organizatorilor şi a fanilor ca o trupă care se reinventează mereu şi care, an de an, s-a impus pe piaţa muzicală în urma unei piese, devenite hit.

Una dintre cele mai aşteptate piese de diseară va fi chiar „Incă o dată”, prin care se oficializează revenirea Danei Nălbaru în formaţia care a consacrat-o. Un bilet la concertul Hi-Q costă 20 de lei, iar membrii Asociaţiei Studcard Mureş vor plăti numai 15 lei pentru intrare.

Concertul celor de la Hi-Q va fi precedat de unul cu totul special, de jazz, organizat în cadrul proiectului „Oportunități la tine, acasă”. Acesta e detsinat artiștilor români de jazz și muzică clasică, și are ca scop promovarea lor în țară. Cu această ocazie o veţi putea asculta pe fosta componentă a trupei ASIA, Aylin Cadîr, alături de Toma Dimitriu (pian n.r.) şi Michael Acker (contrabas n.r.).

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite