Tranzacţia anului: Combinatul Azomureş ar putea fi cumpărat de elveţieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Azomureş este scos la vânzare de patronii turci foto arhivă
Combinatul Azomureş este scos la vânzare de patronii turci foto arhivă

Combinatul chimic Azomureş a anunţat Bursa de Valori Bucureşti despre  intenţia grupului elveţian Ameropa Holding  de a cumpăra societatea mureşeană. .Anunţul a dus la creşteri uriaşe ale acţiunilor Azomureş la Bursă.


Grupul Ameropa, controlat de o bogată familie elveţiană şi-a arătat intenţia de a achiziţiona acţiunile deţinute în cadrul societăţii mureşene de firmele Eurofert şi Azomureş Holding.

"Azomureş a luat cunoştinţă de faptul că acţionarii societăţilor Eurofert şi Azomureş Holding sunt în prezent angajaţi în negocieri cu grupul de companii Ameropa, negocieri aflate într-un stadiu relativ avansat, care s-ar putea finaliza sau nu prin preluarea de către Grupul Ameropa a controlului asupra Eurofert şi Azomureş Holding. În prezent, negocierile sunt în desfăşurare şi trebuie menţionat că o astfel de preluare este condiţionată de autorizarea corespunzătoare a "concentrării economice" (aceasta fiind o condiţie suspensivă pentru finalizarea tranzacţiei)", se arată într-un raport transmis de Azomureş Bursei de Valori Bucureşti.

Firmele Eurofert şi Azomureş Holding deţin 75,9% din acţiunile combinatului. Anunţul posibilei vânzări a dus la creşteri uriaşe ale preţului acţiunilor combinatului.Potrivit ziarului Financiar, acţiunile producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş (AZO), au crescut cu 15% în deschidere, după care limita de variaţie a fost ridicată la 25%. Astfel, la 10:30, acţiunile Azomureş aveau o creştere de 35%.

Recent Combinatul Azomureş a anunţat şi o schimbare la nivelul conducerii societăţii.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite