Târgu-Mureş: Transplant de tendon, în premieră pentru medicii mureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş este a treia din ţară şi prima din Regiunea 7 Centru unde medicii au efectuat două intervenţii chirurgicale de reconstrucţie a ligamentelor, folosind două grefe de tendoane aduse de la Banca de Ţesuturi şi Celule a Spitalului bucureşeatean Colentina.

Pacienţii operaţi astăzi de medicii mureşeni sunt o voleibalistă de 26 de ani şi un alpinist de 35 de ani, care aveau de mai mult timp probleme cu ligamentele genunchilor. „Alpinistul are leziune de ligament încrucişat de patru luni, iar cea de-a doua pacientă, o voleibalistă de performanţă în vârstă de 26 de ani de la Mediaş, suferea de mai multă vreme de această afecţiune. Intervenţia a fost un succes şi a durat mai puţin de 30 de aminute”, a precizat prof. dr. Tiberiu Băţagă, şeful Clinicii de Ortopedie din cadrul SCJU Târgu-Mureş.

Procedură simplă

Avantajul acestei proceduri este durata scurtă a intervenţiei şi reducerea timpului de recuperare. „Dacă înainte era nevoie de incinzii mai mari, de 7 centimetri, de recolarea tendoanelor de la pacient, ce însemna o perioadă de recuperare mai lungă şi dureri mari, ca să evităm acest lucru am pornit pe drumul reconstrucţiei cu allogrefre. În total cele trei incizii au câte 3 centimetri, ceea ce e foarte avantajos, pentru că pacienţii se recuperează repede”, a mai precizat medicul. 

Echipa de medici mureşeni a fost sprijinită de dr. Andrei Nica, consilier al Agenţiei Naţionale de Transplant, care a şi adus allogrefele respective. Intervenţiile au fost decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate.

Reticenţă la donarea de ţesuturi

Intervenţii de genul celor efectuate astăzi la Târgu-Mureş se mai efectuează în Bucureşti şi Timişoara. Problema cea mai mare este că numărul acestor grefe esre limitat. "Grefele sunt puţine, noi le păstrăm strict pentru sportivi. Îndeosebi ţesuturile sunt mai puţine şi aici mă refer la os, tendon, piele, valvă cardiacă şi cornee. Accordul pentru donarea ţesuturilor se dă mai greu. Ţesuturile pot fi însă ţinute timp îndelungat, organele nu. După recoltare ţesuturilor pot fi procesate clinic, examinate bactereologic şi viral", a precizat dr. Andrei Nica.

Din fericire, pentru ţesuturi nu e nevoie de compatibilitate între donator şi receptor. "Screeningul viral însă este mai strict la ţesuturi decât la organe. Dacă a ieşit examenul pozitiv, ţestul se aruncă pentru că virusul sau bacteria se poate transmite", a mai spus medicul.

Ţesuturile colectate pot fi ţinute în Banca de Ţesuturi şi Celule la temperaturi de -80 de grade timp de zece ani.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite