Târgu-Mureş: Tinerii mureşeni atraşi de magia zborului cu parapanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parapantişti din întreaga ţară au participat în acest week-end la primul Festival de Parapantă din Târgu-Mureş. Publicul amator de adrenalină a putut încerca zborul cu parapanta alături de un instructor profesionist.

Prima ediţie a Festivalul de Parapantă „MureşFly” a adunat pe dealul din localitatea Ernei peste 30 de parapantişti din întreaga ţară. Pe lângă demonstraţiile de zbor cu parapanta şi de acrobaţie,  în cadrul festivalului a avut loc şi un concurs de precizie a aterizării, participanţii fiind urmăriţi de reprezentanţi ai Asociaţiei de Zbor Liber din România în vederea selecţionării în Lotul Naţional al României la precizia aterizării. Majoritatea participanţilor au fost tineri, atraşi de magia zborului.

Senzaţii unice

Parapantiştii nu pot exprima ceea ce simt atunci când sunt în aer. „E foarte greu să descrii în cuvinte senzaţia pe care o ai acolo sus, când pluteşti ca o pasăre. E o senzaţie de libertate, de extaz complet. Sunt din ce în ce mai mulţi parapantişti tineri care practică acest sport, iar acum suntem în jur de 20 de parapantişti în Târgu-Mureş”,  a spus Gheorghiţă Pop, de 28 de ani.

Deşi frumos, zborul cu parapanta este un sport costisitor. „Echipamentul meu are 17 kg, dar când pui pasiune neglijezi acest aspect. Parapanta şi seleta m-au costat 3000 de euro pentru că am vrut mai multă siguranţă  şi mi-am cumpărat echipament nou,  dar un echipament second hand poate ajunge la 1.000 de euro”, a mai spus parapantistul, care practică acest sport de un an jumate.

Sport de performanţă

Zborul cu parapanta se practică din ce în ce mai mult la nivel naţional, România fiind prezentă la competiţiile mondiale. „Practic parapanta de 12 ani, mai mult pentru aventură. Eu fac parte din Lotul Naţional al României la zbor la distanţă. Anul acesta am participat la Campionatul mondial de parapantă din Mexic, la Campionatul european din Austria şi la nişte campionate regionale în Bulgaria. E greu să câştigi ceva atunci când concurezi cu echipaje din Elveţia, Franţa, unde parapanta se practică încă din şcoală, dar am acumulat experienţă. În România sunt din ce mai mulţi tineri care zboară cu parapanta”, a spus Şarig Istvan de 32 de ani, preşedintele Asociaţiei de zbor liber din România.

Zboruri demonstrative

Mulţi mureşeni dornici de adenalină au zburat pentru prima dată în cadrul festivalului, alături de instructorul Szutor Zsigmond, organizatorul festivalului. „Senzaţia a fost superbă. Eu am rău de înălţime, dar am vrut să-mi înving frica şi am reuşit. Instructorul mi-a spus că m-am descurcat foarte bine şi mă bucur. Dacă am reuşit să-mi înving frica, pot face orice”, a spus Cristian din Târgu-Mureş.

Rezultatele concursului

Premiul I la concursul de precizieie a aterizării a fost câştigat de Puskas Ferencz, locul II de Marton Ede, locul III de Sebesi Attila. La categoria parapantă femei, locul I a fost ocupat de Lulea Marilena, iar locul II de Buzilă Rahela. De asemenea, Donisan Alexandru a fost declarat cel mai bun sportiv parapantist din Târgu-Mureş, iar Barabasi Istvan a fost premiat pentru cel mai lung zbor.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite