Lucia Coşa: „Nu există miracol în psihoterapie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucia Coşa: „Nu există miracol în psihoterapie”
Lucia Coşa: „Nu există miracol în psihoterapie”

A condus psihologii şcolari din judeţ, predă psihologie studenţilor şi încearcă să ajute oamenii să se vindece singuri.

De mică, era foarte ambiţioasă, şi când îşi propunea ceva trebuia să ducă la bun sfârşit, inclusiv de a fi mereu prima. Iar dacă până într-a X-a pe Lucia Coşa o interesau mai mult literatura, filozofia sau istoria, la Liceul Pedagogic a luat contact cu psihologia, după care a început să vadă şi să analizeze altfel lumea şi oamenii.

„Mă căutau colegii să mi se destăinuie, având încredere în sugestiile mele. Eram o introspectivă, analizându-mi trăirile şi reacţiile, dar şi empatică, punându-mă uşor în locul celuilalt”, mărturiseşte Lucia Coşa. În facultate s-a şi produs un prim „declic” când, lucrând voluntar la o clinică de oncologie infantilă din Iaşi, a realizat că se va orienta spre zona psihoterapiei. „După absolvire am fost psiholog şcolar şi ulterior directorul Centrul judeţean de asistenţă psihopedagogică, perioadă în care am învăţat foarte multe în privinţa leadership-ului, a relaţionărilor administrative, inclusiv în privinţa demarării proiectului unui cabinet de psihologie”, a explicat Lucia Coşa care a simţit că trebuie să intre într-o nouă etapă, a valorificării practice a acumulărilor.

Terapia de cuplu, una dintre priorităţi

Precum medicul, un psiholog trebuie să se perfecţioneze în diverse tehnici, iar Lucia Coşa a urmat diverse module, printre care psihodrama, terapie raţional-emotivă, tehnici de psihosex, ori terapia pozitivă şi a familiei. „În ultimul timp am preluat doar cazurile mai dificile şi m-am orientat mai mult spre adulţi, majoritatea clienţilor fiind cupluri în jur de 40 de ani, cu 1-2 copii”, afirmă Lucia Coşa. În ultimii ani românii apelează tot mai mult la psiholog, iar mai nou apar tot mai multe cazuri de depresie şi atacuri de panică, în care şi criza economică are un rol, însă fondul este unul personal.

„Nu ştiu dacă psihologia e situată cumva între parapsihologie şi religie, dar eu de fiecare dată mă raportez la pacient şi îl încurajez să se vindece în sensul credinţelor şi valorilor proprii”, afirmă Lucia Coşa. Ea recunoaşte că într-o anumită măsură psihologul poate fi echivalat cu un „preot laic”, în sensul confesiunii. ”Relaţia cu pacientul este esenţială, iar faptul că se descarcă are un rol foarte important în vindecare. Însă psihologul nu îl judecă pe om, şi în plus posedă tehnici terapeutice pe care preotul le are doar dacă decide să şi le însuşească”, consideră Lucia Coşa, pentru care, după împlinirea în cariera profesională un nou pas în viaţă este, la această oră, întemeierea unei familii. 


Întrebări şi răspunsuri

Cum se depăşeşte pragul dintre terapie şi vindecare?
Totul depinde de pacient, eu nu garantez vindecarea; dacă e dispus să lucreze cu sine, îl pot ghida. Nu există miracol în psihoterapie, şi nici soluţii universal valabile.
Cum se tratează un psihoterapeut?
Printr-un alt coleg. Eu am un supervizor, cu care periodic mă văd şi eliberez eventuale tensiuni. Dar în general sunt detaşată şi nu preiau stările altora.
Eşti o persoană credincioasă?
Da, şi asta îmi foloseşte foarte mult în meseria mea.
Cum e văzut psihologul acum?
Rolul nostru în societate e tot mai mult recunoscut, mai degrabă de noile generaţii, cu o educaţie peste medie – profesori, economişti, manageri, ingineri, chiar medici.

Ce îi place

Faptul că psihiatrii nu îi mai dispreţuiesc atât de mult pe psihologi, dovadă că ei, conştienţi de limitele lor, fac formări în psihoterapie. O fire romantică şi pozitivă, nu încetează să înveţe, îi plac plimbările în natură, în munte, să asculte muzică, clasică şi folk.

Ce nu îi place

O destabilizează răutatea oamenilor, încă nu a reuşit să gestioneze situaţiile în care primeşte din exterior atacuri răutăcioase, deliberat comise. Nu îi plac invidioşii, persoanele parşive, ca şi cei mânaţi doar de ambiţii personale ascunse.


Născută în 17 octombrie 1974, la Topliţa
Studii, Facultatea de psihologie Iaşi şi doctorand la Babeş-Bolyai Cluj
Psihoterapeut şi asistent universitar la Universitatea „P. Maior” Târgu Mureş
Necăsătorită

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite