Târgu Mureş: Portret/Vlad Rădescu-Hobby-ul meu este Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu Mureş: Portret/Vlad Rădescu-Hobby-ul meu este Târgu Mureş
Târgu Mureş: Portret/Vlad Rădescu-Hobby-ul meu este Târgu Mureş

Vlad Rădescu manageriază cu succes teatrul mureşean în condiţii de criză şi reuşeşte să aducă spectatori în sălile instituţiei aflate întrun uşor declin în ultimii ani.

Cunoscut mureşenilor din prima telenovelă românească intitulată „Numai Iubirea”, Vlad Rădescu a încetat să mai joace teatru, însă se ocupă cu frâiele teatrului naţional mureşean. Pe care îl administrează bine şi pentru care are planuri mari, asta în condiţiile în care se vor găsi bani. Directorul teatrului a venit în tîrg din 1975 cu repartiţie, asta după ce în 73 a vizitat oraşul şi a rămas profunt impresionat.

 „A fost prima mea dragoste, oraşul şi teatrul târgumureşean. A fost dragoste la prima vedere. Are un farmec aparte. Mă fascinează faptul că este un oraş multicultural şi cosmopolit”, ne-a mărturisit Vlad Rădescu. Acesta a mai precizat că aici se simte mediul cultural, fiind oraşul cu cei mai mulţi artişti de teatru pe cap de locuitor din ţară.

Moşul de pe uliţă
Prima prestaţie scenică a avut-o în clasele primare, când a fost un moşuleţ întro dramatizare a poeziei „Iarna pe uliţă”. Au urmat apoi piese istorice, jucate în limba latină, iar mai târziu s-a îndreptat spre IATC-ul bucureştean. S-a retras de pe scenă însă rămâne un înrăit consumator de teatru.

Celebritate şi multe, multe zâmbete
Faptul că a jucat în telenovele nu îl deranjează, ci mai mult, susţine că i-a adus notorietate. „Oamenii îmi zâmbesc mai mult şi mai larg de când am apărut la televizor. Iar faptul că îţi poţi completa onorabil veniturile jucând în teşenovele nu constituie un impdiment ci un argument, mai ales în condiţii de criză”, susţine Rădescu.

Telenovela o vede ca o formă de cultură a televizorului, însă filmele de acest gen nu are timp să le urmărească, deşi, ironie a vieţii, chiar el joacă în ele. „Este o modalitate demare succes de a-l ţine pe om agăţat de televizor şi de a nu-l lăsa să-şi piardă speranţele”, a mai adăugat sursa citată.

Sportivul Rădescu
Pe lângă actorie, pe care o declară marea sa dragoste, directorul Naţionalului a jucat mulţi ani baschet de calitate, antrenându-se cu echipa oraşului BC Târgu Mureş. Practică atunci când timpul i-o permite un alt sport, cel al minţii. „La noi în teatru se juca foarte mult şah. Am bătut şi candidaţi la titlul de maestru. În alte teatre se juca poker. Actorii jucau în culise şi ieşeau să îşi facă scena, după care reveneau după cortină şi reintrau la următoarea scenă”, îşi aminteşte Rădescu amuzat.

Votca şi pălinca în preferinţele actorului
Familia acestuia a remarcat că actorului îi plac cutiile din tablă ale diferitelor produse, astfel că au început să îi ofere acestuia mai des astfel de ambalaje pe care actorul le colecţionează. De asemenea, artistul susţine că apreciază foarte mult pălinca şi votca dar în cantităţi rezonabile.

Întrebări şi răspunsuri
Cum vedeţi viitorul teatrului românesc?
Întrevăd un viitor dificil, mai ales în condiţiile în care totul ţine de finanţare. Cu atât mai mult cu cât teatrul acesta de repertoriu este unul foarte costisitor.

Definiţi telenovela
Pai am mai zis, joc în ele dar nu le urmăresc. Spre exemplu prima telenovelă, „Numai Iubirea”, a fost fost un produs bun, categorisit bine, recunoscut şi apreciat. Însă nu le pot urmări conştient. Mă mai uitam când jucau colegii mei. În orice caz pot spune că-ţi dă notorietatea aceea pe care o vrea fiecare actor.

Ce-i place
Oamenii cu caracter, prietenii, animalele (are un maidanez foarte drăguţ), călătoriile şi şahul. De asemenea îi place în mod deosebit teatrul de calitate şi performant.

Ce nu-i place
Nu îi suportă pe cei care aruncă chiştoacele din maşină, afirmă că are reacţii viscerale când vede astfel de oameni. Manifestă o mare antipatie şi pentru orezul cu lapte.

Data naşterii: 18.11.1952
Studii: IATC Bucuresti
Stare civilă: Căsătorit, un copil

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite