Târgu-Mureş: Peste 1.500 de locuri de muncă la Târgul de Cariere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de mureşeni au venit astăzi la Târgul de Cariere
Sute de mureşeni au venit astăzi la Târgul de Cariere

Aproximativ 40 de angajatori locali şi naţionali sunt prezenţi astăzi şi mâine la Târgul de Cariere. Mureşenii cu studii superioare sau medii, studenţi, proaspăt absolvenţi sau şomeri sunt aşteptaţi la Sala Polivalentă.

Sute de mureşeni au venit astăzi la cea de-a treia ediţie a Târgului de Cariere, care se desfăşoară la Sala Polivalentă, cu speranţa că îşi vor găsi un loc de muncă. Angajatorii prezenţi au oferit peste 1.500 de locuri de muncă în domenii precum vânzări, IT, inginerie, servicii financiare, consultanţă, farmacie, management, resurse umane şi marketing.

„La eveniment participă aproximativ 40 de angajatori naţionali şi locali, care oferă circa 1.550 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare, cu studii medii, absolvenţi, studenţi, şomeri de lungă durată, dar şi persoane cu vârsta peste 45 de ani“, a spus Alex Teioşanu, unul dintre organizatori.

Salarii de mii de euro

Cele mai multe locuri de muncă sunt în domeniul asigurărilor,  IT-ului şi vânzărilor, multe dintre ele adresându-se tinerilor cu studii superioare.
O firmă din Braşov, de exemplu, catută atât absolvenţi, cât şi tineri cu experienţă în domeniul IT.

Obiectul nostru de activitate este crearea de soft de navigaţie pentru telefonele mobile, care se comercializează în întreaga lume. Oferta noastră de locuri de muncă se adresează atât tinerilor absolvenţi pasionaţi de IT, cât şi seniorilor, care vor să se mute la Braşov împreună cu familia. E a doua oară când venim la târg şi sperăm să găsim cât mai mulţi candidaţi, pentru că la Târgu-Mureş există o universitate cu profil IT, iar oraşul e aproape de Braşov. Criteriul de selecţie este performanţa“, a spus Anamaria Săniuţa, analist Resurse Umane.

Tot celor cu studii superioare li se adresează şi compania o companie care oferă locuri de muncă în domeniul financiar-contabil. „Căutăm vorbitori de limba enegleză, franceză, germană, olandeză şi spaniolă, care să fie descurcăreţi şi să le placă să lucreze cu cifrele. Studiile superiooare ale candidaţilor reprezintă un avantaj, dar noi le asigurăm şi o pregătire ulterioară“, a spus Iulia Dolha, recruter.

Mureşeni disperaţi

Marea majoritate a celor veniţi să viziteze Târgul de Cariere ar accepta orice loc de muncă, pentru că oferta de joburi din oraş este redusă. Valentina Salcă are 38 de ani şi lucrează ca infirmieră. „Am 500 de lei salariu, iar chiria e foarte mare, deci nu mă pot descurca. Îmi caut un al doilea loc de muncă, aş accepta orice, chiar şi femeie de serviciu, cu toate că am atâta şcoală“, spune mureşeanca.

Târgul de Cariere continuă şi mâine între orele 11.00 şi 19.00. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite