Târgu-Mureş: Şomerii din mediul rural se pot iniţia în tainele calculatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul centru de telework din judeţul Mureş a fost inaugurat astăzi, în localitatea Periş, comuna Gorneşti

Centrul se adresează şomerilor din mediul rural care au astfel şansa s se iniţieze în tainele computerelor. Practic, la acest centru, 168 de şomeri de la sate se vor putea înscrie la cursuri de iniţiere sau perfecţionare în domenii precum contabilitate, design pagini web, operator calculator, operator vânzări prin telefon, competenţe antreprenoriale, asistent relaţii publice şi comunicare, dar şi limba engleză şi italiană.

Centrul este dotat cu calculatoare de ultimă generaţie. În prima fază, aici vor studia 28 de şomeri din zona Gorneşti, Glodeni, Sângeorgiu de Mureş, dar şi din alte localităţi.

Centrul de la Periş este doar unul din cele 11 centre care urmează să se deschidă centrul ţării prin intermediul programului european „Noi oportunităţi de ocupare în mediul rural prin telework", derulat de AJOFM Harghita, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş. Valoarea proiectului se ridică la peste 10 milioane de lei, din care 1.670.000 de lei este cofainanţare din partea autorităţilor locale.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite