Târgu-Mureş: Sindicaliştii se pregătesc de grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de mureşeni vor protesta, pe 19 mai, în faţa Guvernului. Sindicaliştii afiliaţi la CNSLR Frăţia au hotărât să întrerupă dialogul cu reprezentanţii Guvernului.

Sindicaliştii afiliaţi la CNSLR Frăţia au renunţat la dialogul cu Guvernul. „S-a dovedit că, în toţi aceşti ani de criză, Guvernul nu a căutat să menţină deschis un dialog cu noi, aşa că, din punctul nostru de vedere, nu se mai poate negocia", a declarat Călin Cociş, preşedintele Uniunii judeţene a Sindicatelor Libere Mureş. Nemulţumirea sindicaliştilor se referă la măsurile drastice pe care Guvernul vrea să le ia în legătură cu sectorul bugetar. „Noi nu credem că aceste măsuri sunt atât de urgente pe cât spun ei şi nu credem că sunt cele mai bune. Părerea noastră este că, dacă s-ar da afară toţi acei şefi puşi politic care nu muncesc nimic şi s-ar recalcula salariile lor, nu numai că s-ar rezolva problema, dar cred că s-ar putea chiar majora unele salarii din sectorul bugetar", a mai spus Cociş.

Liderii sindicatelor susţin că, la ora actuală, există foarte puţini oameni care chiar muncesc şi care sunt profesionişti. „Dacă s-ar lua ştatele de plată din 31 decembrie 2008 şi s-ar compara cu cele din 31 decembrie 2009 s-ar putea face foarte uşor o analiză a locurilor de muncă artificial inventate pentru oamenii politici", a mai spus Călin Cociş.

Se pregătesc de grevă generală

Liderii de sindicat susţin că, în situaţia actuală, există premisele unei greve generale în toată ţara. „Deja s-a propus, încă nu ştim dacă va fi şi aplicat, dar s-a propus o pichetare permanentă a sediului Guvernului. Asta ar însemna ca, timp de 34 de zile, câte o federaţie sindicală să protesteze cu schimbul. Cred că în condiţiile actuale există premisele unei greve generale în toată România", a precizat Cociş.

O altă măsură a Guvernului, şi anume aceea de impozitare a tichetelor de masă, va afecta şi sistemul privat. Şeful Sindicatelor Libere din Mureş a mai precizat că nu se doreşte ca pe timpul protestelor să se degenereze în acte de violenţă aşa cu s-a  întâmplat în Grecia. „Cred că suntem destul de maturi să nu provocăm violenţă, dar dacă s-ar întâmpla, suntem convinşi că protestatarii şi cei care îi păzesc s-ar coaliza", a mai completat Cociş.

Sindicaliştii mureşeni au propus deja ca, după protestul din 19 mai, să mai fie organizat încă unul la nivel local, cu un marş şi blocarea arterelor de circulaţie. Deocamdată, câţiva sindicalişti din sectorul bugetar se vor alia cu Sindicatul Pensionarilor. Aveştia din urmă vor protesta mâine, în faţa Prefecturii Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite