Târgu-Mureş: Şefii direcţiilor din CJ puşi la zid de Curtea de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi s-a autosesizat şi a notificat Consiliul Judeţean să returneze sporurile salariale acordate angajaţilor care au contribuit la realizarea proiectelor europene.

Reprezentanţii Curţii de Conturi au descoperit că preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edit, şi-a mărit salariu cu 75%, pe motiv că este coordonatorul tuturor proiectelor europene. Mai mult decât atât, mai mulţi angajaţi ai direcţiilor din cadrul CJ au beneficiat de salarii mărite, din acelaşi motiv.

Reprezentanţii Curţii de Conturi consideră că numai angajaţii Direcţiei de Proiecte Europene pot beneficia de măriri salariale, celelalte direcţii ies din această ecuaţie, chiar dacă au contribuit la realizarea dosarelor. „La proiectele europene pe care le gestionăm, în afară de Direcţia de Proiecte Europene, avem nevoie şi de alţi specialişti de la construcţii drumuri sau specialişti jurişti, fără de care nu se pot încheia contractele. Aceştia nu se găsesc la Direcţia de Proiecete Europene, ci în alte direcţii. Motiv pentru care, în momentul în care am făcut unităţile de implementare ale proiectelor am cooptat şi specialiştii din alte direcţii. Legea permite să majorăm salariul de baza celor care lucreaza pe proiecte europene, de la 25 până la 75%. Astfel, prin dispoziţie de preşedinte, am majorat salariul de bază. Curtea de Conturi nu a spus niciodată că este o plată ilegală", a declarat preşedintele CJ Mureş, Lokodi Edit.

Obligaţii da, drepturi ba...

Preşedintele Consiliului Judeţean spune că instituţia Curţii de Conturi nu ţine cont de textul legii şi nu este prima dată când face acuzaţii nefondate. „Noi ne facem treaba aici şi vine Curtea de Conturi să ne spună că se comit ilegalităţi. Am senzaţia că această Curte se aşteaptă mereu să ne respectăm obligaţiile, dar când vine vorba de drepturi, cu prisosinţă drepturi salariale, atunci lucrurile se schimbă. Trebuie spus, în cazul de faţă, că Direcţia de proiecte europene din cadrul Consiliului Judeţean Mureş nu ar fi reuşit să implementeze proiecete europene fără ajutorul specialiştilor, care au dreptul la mărirea salariului de bază cu până la 75%. Este normal să se întâmple aşa, mai ales că munca la proiectele europene este enormă şi nu poţi să le realizezi, de multe ori, în opt ore de lucru. Aşa că aceşti oameni au lucrat destul şi peste program, deci merită să primească acei bani. Ne vom duce în instanţă şi vom contesta decizia Curţii de Conturi", a mai adăugat Lokodi Edit.

În cazul în care CJ Mureş pierde procesul, toţi angajaţii care au primit bani pe motiv că au contribuit la realizarea proiectelor europene vor trebui să îi returneze.

„Perseverenţă"

Consiliul Judeţean a mai pierdut şi anul trecut un proces cu Curtea de conturi şi a fost nevoit să returneze banii acordaţi sub formă de tichete cadou

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite