Târgu-Mureş: Prof.univ.dr. Radu Deac a contribuit decisiv la dezvoltarea chirurgiei cardiace în România

prof.univ. dr. Radu Deac

Are la activ peste 7000 de operaţii pe cord deschis, peste 3000 de operaţii pe cord închis şi vase şi peste 40 de transplante de cord efectuate atât în România cât şi în Statele Unite ale Americii. Este speranţa de care se agaţă toţi cei care suferă de boli de inimă sau au nevoie de transplant. Cu o activitate căreia i-a dedicat peste jumătate din viaţă, prof.univ.dr. Radu Deac ne vorbeşte despre începuturile chirurgiei car

Reporter: Domnule doctor, v-aţi născut în plin război şi aţi prins vremuri grele. Cum s-a descurcat familia dvs. în acele timpuri?

Radu Deac: La câteva luni după ce m-am născut eu - era anul 1940, începuse războiul şi după cedarea  Ardelului  -  familia mea a trebuit să se mute din Zalău, a trebuit să ne refugiem la Roşiorii de Vede, în Teleorman. După război, în 1946 şi după începutul primelor clase primare , familia s-a mutat ceva mai aproape de locurile de origine. Şi cel mai aproape de casă a fost Sighişoara. Deci pot să spun  că sunt mureşean de peste 60 de ani.

R. Aţi copilărit şi aţi mers la şcoală în Sighişoara...

R.D.  Aproape toată şcoala am făcut-o la Liceul de Băieţi din Sighişoara, sau cum i se spune astăzi, liceul Mircea Eliade, un liceu de mare ţinută aş adăuga . Încă din acea perioadă am avut parte de profesori extraordinari, profesori de liceu de valoarea unor profesori universitari. Cum să vă spun, în acea perioadă şcoala era şcoală. Sigur, mai existau şi alte preocupări, dar cumva erau legate tot de pregătirea educaţională. Existau de exemplu nişte cursuri pentru asistenţi sanitari. Se numeau GPAS şi FGPAS, adică " Gata pentru apărare sanitară ". Acele cursuri au avut darul de a stârni interesul câtorva tineri, printre care mă număram şi eu, pentru această ocupaţie de îngrijire a bolnavului. Aşa m-am gândit să dau admitere la facultatea de medicină.

R. La Universitatea de Medicină din Târgu-Mureş.

R.D. Nu, chiar dacă era mai aproape de Sighişoara exista un impediment pentru mine: Limba Maghiară în care se învăţa atunci la Târgu-Mureş. Eu nu ştiam limba aşa că am decis să merg la Cluj.

R. Haideţi să descriem acele vremuri. Care era statutul studentului la medicină în anii '50?

R.D. Erau timpuri foarte grele. Mâncarea se dădea raţionalizat. Era sărăcie. Dar la Facultate se intra pe merit. La Universitatea de Medicină din Cluj am fost cam zece pe un loc. Eu am învăţat intens un an şi m-am pregătit pentru facultate.Am avut surpriza plăcută ca după examen să mă regăsesc pe lista celor admişi între primii cinci ceea ce pentru mine, atunci, a fost o mare realizare. La fel a fost şi în timpul facultăţii unde ne luptam să avem cei mai buni profesori, să acumulăm cele mai multe şi cele mai bune cunoştinţe.

R. Aveaţi o soră mai mare studentă tot acolo?

R.D. Da, sora mea era deja în anul doi când am intrat eu la medicină şi mă punea la curent cu tot ce însemna cursuri, profesori. Cu ajutorul ei, eu eram tot timpul informat. Ştiam mai multe decât ceilalţi. Ştiam care era cel mai bun profesor la o materie, care e cel mai bun asistent. Probabil că aşa am fost luat în „vizorul" unor medici extraordinari cu care, ceva mai târziu am lucrat în afara orelor de curs. Iar atunci când am descoperit munca de cercetare cu aceşti profesori, nu m-a mai interesat nimic altceva.

R. Ce vă stimula să învăţaţi, să aprofundaţi?

R.D. Profesorii. Aveam nişte profesori extraordinari. Îmi amintesc de exemplu de profesorul Preda, profesor de biologie. La cursuri venea  îmbrăcat impecabil de fiecare dată. Pentru el, cursul era sărbătoare. Avea o notiţă mică la el de care uneori nu se folosea. Tot timpul folosea un limbaj extraordinar de elevat, avea un vocabular ales. Nu aveai cum să nu mergi la cursurile lui. Apoi mai era profesorul Benetatto, la fiziologie, iarăşi un profesor extraordinar. Ideea e că profesorii erau cei care-ţi insuflau pasiunea pentru medicină. Iar pentru mine, faptul că în timpul facultăţii am fost atras spre munca de cercetare de către cei care ne pregăreau , cu experimente pe animale, a fost un lucru extraordinar.

R. Ce experimente se făceau?

R.D. Experinţe de fiziologie pe animal, diverse operaţii de chirurgie operatorie, ceea ceee atrăgea interesul studenţilor mai mult decât orice metodă de instruire Ulterior, la Clinica Chirurgie I în cercetare se efectua şi transpunerea inimii din toracele uni animal la vasele gâtului altui animal unde continua să funcţioneze. Sigur, fiecare încerca diferite metode. Una dintre ele, care mie nu prea mi-a plăcut era amplasarea inimii undeva în zona gâtului. Şi noi făceam astfel de experimente, sigur, cu instrumente rudimentare. Bineînţeles că toată lumea făcea experimente şi peste hotare.

R. Cum s-a făcut trecerea de la experimente pe animale la transplantul la om?

R.D. După multe experimente pe animale, doctorul Christian Barnard din Africa de SUD  plănuia  să facă primul transplant de inimă la om. Evident că avea în spate o muncă titanică în care mai erau implicaţi mulţi alţi medici din diverse centre ale lumii. Dar el a avut curajul  să înlocuiască pentru prima dată inima unui om cu o inimă nouă.  Operaţia reuşită  ar fi revoluţionat medicina. In Spitalul Grote Schuur din Cape Town aveau  în îngijire  un pacient cardiac în stare gravă care a devenit receptor. La un moment dat a apărut un posibil donator care era de culoare. Ideea a fost refuzată din start. În acea perioadă nu se putea ca un alb să primească inima unui negru. Ar fi iscat un scandal monstru. Aşa că Barnard a mai aşteptat. După câteva zile, după un accident de maşină, o fată a suferit un accident cerebral. Barnard a luat inima care încă bătea a fetei şi a transpalntat-o la acel pacient făcând astfel primul transplant de inimă din lume. Pacientul s-a comportat bine la început. După 18 zile  au apărut  complicaţii, dificil de tratat atunci  şi pacientul a murit. A fost o mare decepţie pentru medici, pentru cei de la universitatea unde se făcuse transplantul. Dar se făcuse primul transplant. Pe 3 decembrie 1967. Drumul era deschis.

R. Între timp,  la Târgu Mureş nu se începuseră încă  încă operaţiile pe cord deschis...

R.D.  Cu toate acestea , începând cu 1964 am efectuat primele transplante cardiace  în experimente pe animale. Intre 1968 şi 1970 am efectuat o specializare în Anglia. După ce m-am întros , ne-am apucat serios de chirurgie cardiacă, am avut şi şansa că am primit un aparat inimă-plămân nou-nouţ din SUA ca sponsorizare. Ministeul Sănătăţii a decis împreună cu sponsorul  să-l repartizeze la Târgu-Mureş unde activitatea în chirurgie cardiacă era mai evoluată.  Intors în 1970, a durat până în 1973 până am făcut toate pregătirile. Am pregătit totul în aşa fel încât am simulat o operaţie pe cord deschis la animal  în sala de operaţie. Am făcut aceasta pentru ca toată echipa să fie perfect sincronizată.  La data de  5 aprilie 1973 am făcut prima operaţie pe cord deschis aici, în acest spital împreună cu profesorul Pop de Popa,  ca prim operator. Pacientul a fost supravegheat  de  echipă 3 zile şi 3 nopţi  pentru a ne asigura de reuşită..

R. Cum s-a făcut primul transplant de inimă în România. Foarte mulţi spun că dvs. aţi făcut primul transplant.

R.D. După o îndelungată etapă experimentală, începută în 1964 cum am spus mai devreme, în iulie 1999, la Târgu-Mureş  au fost efectuate primele 3 recoltări multiple de organe, între care evident şi inima, care însă în lipsa unor receptori compatibili au fost transplantate în străinătate, în Austria şi Germania. Urmăream obţinerea unei compatibilităţi perfecte ceea ce nu este uşor de obţinut. Prima etapă în transplantarea inimii în România a reuşit inimile recoltate fiind trasnplnatate cu succes. Astfel a fost parcursă o nouă etapă în evoluţia spre transplantul cardiac la om în România. În 24 octombrie 1999, doctorul Şerban Brădişteanu, şeful secţiei de chirurgie cardiacă de la Spitalul Floreasca m-a sunat să mă anunţe că doreşte să efectueze un transplant de inimă, existând în spital un receptor şi un donator. De asemenea şi-a  exprimat dorinţa să particip şi eu la această operaţie. M-am deplasat la Bucureşti cu helicopterul şi am participat la operaţie ca prim ajutor. Atunci s-a făcut primul transplant cardiac la om în România. M-am bucurat enorm pentru faptul că a fost o reuşită şi a fost în România. O lună mai târziu, pe 14 noiembrie am reuşit să facem şi la Târgu-Mureş  cel de al 2-lea transplant de inimă din România.  Confuzia din întrebarea d-vostră a pornit de la afirmaţia din presă despre primul transplant de inimă la om din Târgu Mureş.

R. Pe lângă activitatea de medic aţi avut foarte multe activităţi administrative. Cum aţi reuşit să construiţi Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant?

R.D. În anul 1995 ministrul sănătăţii de atunci era profesorul Iulian Mincu. Într-un eveniment cardiac acut ne-a solicitat ajutorul deoarece trebuia să participe la o importantă sedinţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la Copenhaga. Am făcut în aşa fel încât am mers chiar la Copenhaga pentru a-i reface sănătatea. După acest eveniment m-a întrebat ce ar putea face pentru medicina cardiovas-culară. I-am sugerat că ar putea deciziona şi organiza cinci centre mari de medicină cardiovasculară în principalele provincii istorice din ţară şi nu un singur centru ori cât de bine dotat ar fi. Aşa a apărut la Târgu-Mureş Institutul de boli cardiovasculare şi transplant, unul din cele 5 propuse.

R. Haideţi să ne referim puţin şi la omul Radu Deac. Între spital, universitate, deplasări în străinătate şi multe alte activităţi, dvs. când dormiţi?

R.D. Între ora 2 şi ora 7. De aceste cinci ore de somn am nevoie. Sigur, am avut noroc şi de o structură genetică puternică pentru că este nevoie de aşa ceva pentru a avea o capacitate mare de muncă.

R. Cu inima cum staţi?

R.D. M-aţi surprins cu întrebarea asta. În urmă cu mulţi ani m-a mai întrebat Augustin Buzura  într-un interviu  cine are grijă de inima mea. Ei bine, o să răspund şi acum la 70 de ani ca şi atunci. Cu inima stau bine încă , mulţumesc lui Dumnezeu deşi chirurgii cardiaci tot de inimă mor. Imensul stres din timpul operaţiilor tot în inima lor se concentrează.

R. Foarte mulţi discută pe marginea sistemului de sănătate, politicienii se bat cu pumnul în piept, dar când vine vorba de sănătatea proprie, merg şi se operează în clinici din străinătate. Dvs. ce părere aveţi?

R.D.: Fiecare e liber să-şi îngrijească sănătatea unde doreşte. Şi eu am operat străini. Dar este vorba de cei mulţi, care trebuie să găsească siguranţa şi comfortul vindecării acasă  la ei în ţară.  Toţi, oficiali din sănătate, guvern, personal medico-sanitar trebuie să asigurăm condiţii de restabilire a sănătăţii aici la noi acasă. Pe lîngă medici muncesc asistenţi medicali,  personal adminstrativ, personal auxiliar,  oameni de care se leagă succesul medicilor. Asistente cu care am lucrat toată viaţa şi care acum s-au pensionat. Oameni care stau nopţile în spitale şi au grijă de mai mulţi  bolnavi,  bolnavi care se fac bine. Cum ar putea cineva  să critice aceşti oameni care dimineaţa sunt străvezii de oboseală. Vorba proverbului " nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită"  Despre  retibuţie să nu mai vorbim. Când se aplică măsuri de austeritate să se facă o ierarhizare în funcţie de importanţa socială a muncii, nu poţi reduce în sectoare vitale pentru societate. "Mai ales atunci când, în alte sectoare sunt chiar favorizate cheltuieli nejustificate.

R. Aţi mai avut un vis, cel legat de chirurgia cardiovasculară pediatrică. Vi l-aţi împlinit?

R.D. Am avut un ultim vis, în evoluţie cronologică şi anume acela de a înfiinţa o clinică exclusiv pentru chirurgie cardiacă la nou-născuţi şi l-am îndeplinit la cel mai înalt nivel. Drept dovadă, avem la Târgu-Mureş cea mai bună clinică de chirurgie cardiovasculară pediatrică, de fapt singura unitate specilizată în domeniu care se află sun conducerea conferenţiarului unvesitar, a doctorului Horaţiu Suciu şi a echipei lui.

R. Când vă veţi retrage din activitate?

Ritmul debordant al activităţii zilnice nu mi-a permis să observ trecerea timpului

In calitate de profesor asociat  al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, la Clinica Chirurgie cardiovasculară, desfăşor activitate didactică cu seria de limbă engleză a anului III, continui activitatea de conducător de doctorat, continui proiectele de cercetare în care sunt implicat. Trecerea implacabilă a timpului nu o putem opri. Eliberat de funcţii adminstrative, de şedinţe şi împlinind deja obiective majore ale existenţei mele găsesc energia şi satisfacţia  de a mai opera pacienţii care mă solicită.   In prezent   inaugurăm o clinică de chirurgie cardio-vasculară  la  spitalul  privat  NOVA VITA din Târgu-Mureş unde sunt condiţii excepţionale pentru acesată specialitate.  Ceasul meu biologic  îmi arată că am energia şi mai ales o experienţă  unică demnă de valorificat.  O instituţie  de performanţă, de elită cum este Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant, cu trei  generaţii de specialişti, unii care mai necesită consolidare,  standardul înalt al chirurgiei cardiace pe cord - deschis - boli congenitale, boli valvulare, boli coronariene  - chirurgia cardiacă la copii mici, succesul programului de transplant cardiac şi poate multe altele au adus glorie atât centrului medical şi universitar, cât şi oraşului Târgu Mureş.

 Sigur, încet, încet voi rări operaţiile şi mă voi dedica altor activităţi . Dar deocamdată  mă gândesc mai puţin la acea zi care şi aceea trebuie să fie frumoasă. Marea satisfacţie este aceea de a şti la conducerea clincii un  tânăr chirurg -  dr. Suciu Horaţiu  - de mare capacitate intelectuată şi profesională dovedită în sala de operaţie  şi prin votul  conducerii Universităţii, ceea ce îi conferă autoritate  şi prestanţă  ca şef al Clinicii de Chirurgie cardiovasculară din IUBCVT Târgu Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: