Târgu-Mureş: Primăria şi CJ se bat pe clădirea Palatului Administrativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât Primăria cât şi Consiliul Judeţean vor să-şi desfăşoare activitatea în clădirea Palatului Administrativ.

Consiliul Judeţean are termen, până mâine, să răspundă solicitării făcute de Ministerul Administraţiei şi Internelor de a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu cedarea clădirii Palatului Administrativ către Primăria Târgu-Mureş. Disputa pentru Palat a început în 2009, când Primăria a iniţiat demersurile pentru recâştigarea clădirii, construită iniţial ca sediu al administraţiei locale. Ba mai mult, consilierii locali au şi votat o hotărâre prin care sunt de accord să preia imobilul în administrare.

Documentul votat a nemulţumit-o pe Lokodi Edita,  preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, deoarece nu precizează nimic legat de un eventual schimb de clădiri între instituţii. „Nu putem lăsa Consiliul Judţeean fără sediu, chiar dacă această clădire a fost contruită iniţial ca şi primărie. De aceea solicităm Guvernului ca acest imobil să treacă în domeniul public al judeţului şi să ne păstrăm sediul în acestă clădire", a precizat Lokodi Edita.

La rândul său, prefectul judeţeului, Marius Paşcan este de acord cu cedarea sediului. „Nu putem face abstracţie de proprietarul de drept şi moral al acestei clădiri. Am agreat demersul Consiliului Local în acest sens", a precizat Paşcan.

Primarul susţine că, dacă va fi nevoie, este hotărât să meargă în instanţă pentru a câştiga clădirea Palatului Administrativ.

Clădirea Palatului Administrativ a fost construită în 1905 şi este monument istoric

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite