Târgu-Mureş: Primăria răspunde cu capul pentru datoriile Energomur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În caz că datoriile Energomurului către E.on Gaz nu se vor plăti conform grilei, Primăria va putea fi executată silit. La negocierile de săptămâna trecută, executivul s-a pus garant şi a renunţat la dreptul de discuţiune.

Asta înseamnă că toate datoriile societăţii de termoficare, adică cei aproape 25 de milioane de lei, au fost preluate de Primărie. Tot săptămâna trecută s-a stabilit şi un grafic de plată eşalonată a datoriilor. „Este o situaţie care nu ne convine deloc nici nouă ca executiv, şi nici  mie personal. Nu puteam lăsa oraşul fără apă caldă doar pentru că managementul Energomurului a fost prost, adică, în condiţiile în care mergi mereu pe minus, să continui să stai cu mâna întinsă la Primărie după bani", a declarat viceprimarul Claudiu Maior.

Tot el a mai adăugat că nu s-a pus niciodată problema schimbării conducerii societăţii de termoficare. „Atâta timp cât un manager conduce prost şi intră în datorii, acel manager trebuie lăsat şi să iasă din datorii. În acest moment Energomurul este pe zero, nu mai are nicio datorie. Vom vedea în următoarele luni ce se va întâmpla", a mai spus viceprimarul Maior.

De partea cealaltă, directorul Energomur, Andreea Bauer, spune că Primăria a inrat singură în această situaţie. „Primăria plăteşte datoriile făcute tot de ea. Sunt banii care trebuiau să vină de la Primărie de mulţi ani. Nu ne plăteşte nouă nimic", a explicat Bauer.

Eşalonare în 24 de rate lunare

Compania E-ON Gaz a putut negocia de pe poziţie de putere, iar Primăria a trebuit să accepte toate condiţiile convenţiei propuse. În această situaţie, datoriile istorice vor trebui plătite în 24 de rate. Prima dintre ele ar trebui plătită pe 27 august, valoarea acesteia fiind de 400.000 de lei. Următoarea rată este însă mult mai mare, de 1.150.000 de lei. Ratele sunt eşalonate pe doi ani, ultima urmând a fi achitată în iulie 2012.

Pe lângă datoriile istorice care vor fi plătite de Primăria Târgu-Mureş, şi Energomurul va trebui să plătească facturile lunare. „Ultima factură este de 800.000 de lei, pe luna iunie şi este scadentă la sfârşitul lui august. Până atunci vom avea banii", a spus Andreea Bauer, directorul Energomur.

În aceste condiţii, vestea bună pentru mureşeni este că nu vor mai rămâne fără apă caldă sau căldură. Primăria s-a obligat să plătească datoriile la timp, în caz contrar va putea fi executată silit de către compania de gaz.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

image
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite