Târgu-Mureş: Portret-Pentru Doczi Botond muzica înseamnă viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşeanul este membru al formaţiei Dreamers şi nu îşi poate imagina traiul fără instrumentul său preferat: chitara. Muzica este un element deosebit de important al vieţii noastre. Ea ne urmăreşte în fiecare moment şi ne ghidează uneori calea. Pentru Boti, însă, ritmul şi sunetele muzicii sunt chiar esenţa vieţii.

De la primul contact cu un disc al celor de la Pink Floyd, tânărul şi-a descoperit propriul destin. „Aveam cam 14 ani când am descoperit un disc de vinil, albumul Dark Side of The Moon de la Pink Floyd. Îmi amintesc cât de straniu suna chitara, acela fiind un moment de revelaţie pentru mine. Şi înainte ascultam muzică, dar atunci m-a prins cu adevărat. Din acel moment am evoluat până am ajuns să ascult muzică serioasă, ca să zic aşa. Am căutat muzică bună, cântată de artişti adevăraţi şi am devenit un veritabil fanatic”, îşi aminteşte băiatul. În urmă cu 8 ani, el a pus mâna pe prima sa chitară. O nouă aventură, la un cu totul alt nivel, a început pentru viitorul artist.

„Prima chitară am primit-o de la vărul meu, când eram în primul an de facultate. El nu o folosea, astfel că pe ea am început să dau naştere la primele acorduri. În plus, un coleg de-al meu avea o chitară electronică, astfel că ore în şir petreceam în faţa calculatorului şi încercam să îl imit şi să descopăr sunete care mai de care mai spectaculoase. Eram atât de prins de muzică încât ratam examene la facultate din cauza asta”, povesteşte amuzat Boti.
Muzică alături de „visători”
După ce prima sa trupă, GibsCarTone, înfiinţată în timpul studiilor universitare, s-a despărţit după absolvire, Botond a descoperit un grup de băieţi care împărtăşeau aceeaşi pasiune pentru muzică. Trupa Dreamers există în viaţa mureşeanului din 2007, iar de atunci el a cunoscut foarte multe satisfacţii alături de aceasta. „Îmi place că suntem o trupă cu o componenţă diversă din punct de vedere al genurilor muzicale preferate, iar din acest motiv rezultatele sunt spectaculoase. Îmi place să mă aflu pe scenă alături de colegii mei, e o senzaţie indescriptibilă. Se vede că facem muzică din plăcere şi publicul simte asta. Se crează o conexiune între noi şi ei, iar concertele sunt mereu un succes”, recunoaşte artistul.

Viitorul său, legat de muzică
În paralel cu activitatea muzicală cu formaţia Dreamers, mureşeanul cântă în cluburi alături de o prietenă. Simte că muzica înseamnă prea mult pentru el şi nu ar putea renunţa nicicum la această pasiune. „Fără muzică, sunt deprimat. De aceea asta vreau să fac şi în viitor, atât cât mă vor ţine puterile. Muzica e viaţa mea!”, declară Doczi Botond.

Profil

Născut
20 decembrie 1983, la Târgu-Mureş

Educaţie
Universitatea Sapientia – Mecatronică

Activitate
Programator CNC, chitarist

Stare civilă
Necăsătorit

Ce-i place
„Mă pasionează fotografia, printre altele sunt şi fotograf amator. Îmi place să cunosc oameni noi şi să descopăr lucruri noi. O altă pasiune de-a mea este să călătoresc, iar până acum cel mai mult mi-a plăcut Budapesta, un oraş foarte frumos”, e de părere mureşeanul.

Ce nu-i place
„Nu-mi place absolut deloc să pierd timpul degeaba, să-l irosesc, pentru că timpul este un element foarte preţios al vieţii noastre. Un alt lucru care mă deranjează foarte mult este să aştept după oameni. Nu suport prostia omenească”, afirmă Boti.

Întrebări şi răspunsuri
Ce înseamnă chitara pentru tine?
D.B.: Chitara este instrumentul cu care pot să aduc zâmbete pe feţele oamenilor, fără să fie nevoie să folosesc cuvinte. Le pot transmite senzaţii diverse celor din jur, cu ajutorul chitării. Prin intermediul ei pot comunica printr-un limbaj universal, cel al muzicii.

Îţi poţi imagina că ai fi putut face altceva decât muzică?
D.B.: În momentul acesta, sincer vă spun că nu. Dacă aş fi mers pe alt drum în viaţă, cu o altă carieră, eram cu totul alt om, nu mai eram, practic, eu. Fără să ascult muzică şi fără să cânt, eu nu cred că aş putea să trăiesc.






Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite