Târgu-Mureş: Pâinea noastră e cam…arsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unor controale făcute la brutăriile şi patiseriile din judeţul Mureş, inspectorii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au găsit pâine arsă, fără sare iodată, şi gogoşi preparate lângă un perete murdar.

În total peste 20 la sută din produsele de panificaţie verificate s-au dovedit a fi neconforme. "Am desfăşurat o acţiune de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi a produselor de panificaţie. În total au fost depistate 213 kilograme de produse neconforme, reprezentând 22 la sută din totalul controlat" a declarat Anica Cârstea, inspector CJPC Mureş. În urma constatărilor, comisarii CJPC Mureş au dat 22 de sancţiuni contravenţionale, dintre care zece avertismente şi 12 amenzi contravenţionale, în valoare de 20.600 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea comercializării a 85 de kilograme de produse, în valoare de 366 de lei. Abaterile s-au constatat la produse precum pâine şi produse de panificaţie arse la vatră şi pe suprafaţa cojii, altele prezentate în ambalaje degradate. Pe lângă produse de proastă calitate celelate produse nu ofereau consumatorilor informaţiile obligatorii sau nu aveau deloc o denumire şi un preţ. Alte nereguli s-au referit la nerespectarea obligaţiei de a utiliza sarea iodată la fabricarea pâinii şi lipsa inscripţionării datei durabilităţii minimale sau înscrierea eronată a acesteia.

Nici produsele de patiserie nu sunt conforme

Într-o altă acţiune a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor s-a verificat respectarea prevederilor legale referitoare la produsele de patiserie, a gogoşilor şi covrigilor, au fost verificaţi 33 de operatori economici, la mare parte din ei constatându-se nereguli. Pentru abaterile constatate s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a circa 70 de kilograme de produse, până la intrarea în legalitate, şi au fost aplicate 18 amenzi contravenţionale, în valoare de 51.100 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite