Târgu-Mureş: Nicolai Parfenii: „Eu nu sunt încă un artist, sunt învăţăcel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul, venit din Republica Moldova pentru a studia la secţia de pictură a Liceului de Artă, transmite prin lucrările sale pasiunea pentru pictură. 


Este pasionat de pictură încă de la vârsta de 15 ani. „Provin dintr-o familie în care s-a apreciat întotdeauna  arta. Tatăl meu a fost pictor şi am crescut practic într-un mediu în care am fost învăţat să apreciez arta. Îmi amintesc că îi plăcea mult să picteze pe pânză, în special peisaje. Pentru asta mergea mai tot timpul în drumeţii, considerând că doar aşa poate surprinde natura aşa cum este ea. Încerca să transpună în picturi tot ceea ce îl înconjura.  Văzându-l pe el, în timp ce lucra, a început să îmi placă şi mie. Am partcipat şi la cinci concursuri. Au fost un bun prilej pentru a mă face puţin mai cunoscut şi pentru a observa cât am progresat în munca mea“, spune Nicolai.

Pictează portrete pe pânză

„Pictez şi eu tot pe pânză, cu uleiuri şi pasteluri. Nu am încercat niciodată să pictez pe sticlă sau să fac grafică pentru că nu mă atrage deloc. Pictez doar portrete, atunci când îmi vine inspiraţia. Asta se întâmplă mai rar, dar atunci când mă simt inspirat pictez fără oprire până termin“, mai spune acesta.

Fire timidă şi modestă, Nicolai nu a expus până acum nici o lucrare la expoziţii sau galerii de artă. „Nu mi s-a oferit ocazia să fac acest lucru. Asta se datorează, în parte, şi faptului că nu îmi place să mă exteriorizez. Cursurile de la Liceul de Artă m-au ajutat mult pe partea teoretică şi mi-au schimbat destul de mult părerea despre pictură. Din păcate însă, nu se mai investeşte suficient în artă şi nici interesul tinerilor nu mai există cum era odată. Talentul este un lucru rar şi puţin cultivat în România. În plus, viaţa este grea, iar majoritatea tinerilor îşi doresc să realizeze ceva palpabil în viaţă“, mărturiseşte Nicolai.
 
Exprimă sentimente prin artă

Tânărul artist spune că, prin picturile lui, transmite o parte din sufletul său. „Un pictor transmite un anumit mesaj şi multe sentimente prin lucrările sale. De fiecare dată când mă aşez pe scăunel pentru a lucra, încerc să transmit toată pasiunea mea. Pentru asta este nevoie de răbdare şi linişte. Pentru un pictor contează mult şi sprijinul de care are parte. Sunt doi profesori care m-au ajutat foarte mult în ceea ce fac. Pe partea de desen este vorba de domnul Gheorghe Mureşan, iar pe cea de pictură de domnul Lucian Călinescu. Şi colegii mei m-au ajutat mult să mă acomodez aici întrucât am locuit patru ani în internat. Nu cred că m-aş mai întoarce în Republica Moldova. Mi-aş dori să studiez mai departe în Cluj-Napoca“, încheie Nicolai.

Întrebări şi răspunsuri:
Care este pictorul preferat?
N.P.: Rubens. Îmi place curentul baroc, culorile pe care le foloseau artiştii. Îmi place Rubens pentru tematica pe care a abordat-o în culorile sale. Mă influenţează foarte mult, deşi îmi păstrez şi stilul propriu pentru că nu îmi place să copiez munca altora.

Ce ai vrea să faci în viitor?
N.P.: Îmi doresc foarte mult să continui cu pictura. Sunt însă conştient de faptul că pictura nu îţi oferă satisfacţii de natură materială şi că, cel mai probabil, nu mă voi putea întreţine doar din asta. Mă gândesc să mă fac pădurar. Ar fi minunat să locuiesc undeva în munţi, într-o căbănuţă.

Ce-i place: „Îmi place berea. Sunt o persoană care iubeşte liniştea, pădurea, muntele şi drumeţiile. Îmi mai place să mă uit la televizor la documentare. Îmi plac în special cele de pe Animal Planet pentru că îmi plac foarte mult animalele“.

Ce nu-i place: „Nu-mi place să stau în soare şi mă feresc de el cât pot. Nu-mi plac oamenii cicălitori, cei care vorbesc foarte mult. Nu-mi place fotbalul şi mai ales nu-mi plac fotbaliştii. Pur şi simplu nu se integrează în viaţa mea de artist. Nu-mi place muzica electronică şi comercială.“

Profil:  
Data naşterii: 31 iulie 1989, Olăneşti, Republica Moldova
Studii: Liceul de Artă Târgu-Mureş
Stare civilă: Necăsătorit

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite