Târgu-Mureş: Mureşenii vor să se lase de fumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Lapoşi are o lună de când ia tratament şi s-a lăsat de fumat
Alexandru Lapoşi are o lună de când ia tratament şi s-a lăsat de fumat

Peste 2000 de fumători din Târgu-Mureş aşteaptă medicamente de la stat pentru a se lăsa de fumat. Oamenii s-au înscris în programul Stop Fumat, program demarat încă din anul 2007.

„Suntem, poate, judeţul cu rezultatele cele mai bune după demararea acestui program. Cam 70 la sută dintre cei care vin la noi renunţă definitiv la fumat", spune Corina Mărginean, medic primar pneumolog şi cea care se ocupă personal de consilierea fumătorilor.

„Vicioşii" spun că medicamentele sunt bune, au efect, însă trebuie să aibă şi multă voinţă. „Trebuie să vrei, în primul rând, să te laşi de fumat. Eu n-am mai fumat de pe 4 noiembrie. Iau aceste medicamente şi zic că m-am lăsat de fumat, dar doamna doctor ştie mai bine", spune Alexandru Lapoşi, unul dintre cei care au renunţat la fumat cu ajutorul acestui tratament.  

Tratamentul este gratuit

Cei care apelează la consiliere primesc două tipuri de medicamente. Unul care conţine nicotină şi unul care acţionează la nivelul creierului şi care îndepărtează simptomele de sevraj. Ambele medicamente sunt gratuite. Durata tratamentului este de două luni, timp în care pacienţii sunt controlaţi din două în două săptămâni. Până în acest moment, pe listele din Târgu-Mureş sunt înscrise 2261 de persoane care doresc să renunţe la fumat. Cei care vor să se lase de fumat şi au nevoie de consiliere se pot înscrie pe liste la numărul de telefon 0771679493 sau la cabinetul de consiliere din cadrul Clinicii de Pneumologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite