Târgu-Mureş: Kovacs Norbert, omul din spatele trupelor mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Norbert Kovacs, omul din umbră
Norbert Kovacs, omul din umbră

Membru fondator al trupei Tabasco, Norbert Kovacs şi-a făcut o casă de discuri pentru a promova valorile artistice ale judeţului

Pe Kovacs Norbert nu-l ştie multă lume. Asta poate pentru că întotdeauna i-a plăcut să stea mai retras. Şi poate pentru că 13 ani a fost plecat în Norvegia. Ei bine, pentru cei care nu ştiu încă, Norbert este fondatorul a două trupe din România: 4Given şi Tabassco. La fel de adevărat este şi faptul că tot Norbert a compus muzică şi pentru alţi artişti români ca Tony Tomas sau Cristian Nistor.

A făcut muzică de când se ştie

Norbert a terminat liceul în 1992. Dupa 4 ani de la terminarea liceului a plecat în Norvegia. Acolo s-a integrat imediat în comunitatea românească şi a început să cânte. Tot acolo l-a întâlnit pe Tony Poptămas sau Tony Tomas cum este cunoscut acum pentru care a şi compus câteva piese. Cu „Tony am cântat timp de 3 ani", îşi aminteşte Norbert. „Au fost timpuri frumoase. După aceea m-am întâlnit cu Ovi Cernăuţean, am cântat şi cu el vre-o doi ani" îşi mai aminteşte Norbert. Şi Tony Poptămaş şi Ovi Cernăuţean au piese înscrise la Eurovision şi au şanse mari să câştige. Exodul în Norvegia a durat în total 13 ani. Asta nu înseamnă că Norbert nu s-a mai întors ocazional în România. Cu toate acestea nu va putea uita uşor cum a cântat prima dată într-un bar din Norvegia. Prima cântare a fost prin decembrie 2006. Ne aflam la un hotel imens cu mai multe puburi iar în jurul meu erau nişte trupe absolut incredibile. Nu mi-a venit să cred la ce nivel se cânta acolo şi-a amintit Norbert.

Vrea să promoveze talentele reale din Mureş

Întors în ţară, Norbert a investit aproape toate economiile într-un studio de înregistrări profesional. Acolo a înregistrat foarte multe piese şi a compus la fel de mult. Piesa de rezistenţă rămâne însă de departe microfonul său Neuman cu sound vintage, din 1996. De luna aceasta, Norbert este şi proprietarul unei case de producţie, Birdmusic. Vreau să scot la lumină adevăratele valori. M-am săturat să ascult aceeaşi muzică făcută pe aceleaşi două acorduri simple care sunt în heavyrotation la radio. Avem atâtea voci bune şi atâţia oameni talentaţi la noi în Mureş încât nu înţeleg cum de nu i-a promovat nimeni" a mărturisit Norbert. De altfel, tânărul mureşean a descoperit deja câteva talente. „Este o fată, Teodora, are o voce incredibilă. Unde mai pui că e la şcoala de muzică deci chiar are habar" spune Norbert.

Primul album de la Bird Music

O altă trupă promovată de nou înfiinţata casă de producţie este trupa Titan. De altfel albumul celor de la Titan este şi primul album scos de Bird Music. Norbert nu este la prima trupă. A mai produs artişti şi în Polonia şi Italia însă acum este mai motivat ca niciodată să scoată ceva extraordinar la el acasă. În Tîrgu-Mureş. Dacă ar fi să compar, deşi mai am mult până să ajung acolo, mi-ar plăcea să pot fi comparat cândva cu Rob Cavallo sau Rick Ruben şi să pot să scot un album pentru trupa Daughtry, a conchis Norbert Kovacs.

Profil

Data naşterii: 13 mai 1974

Studii: liceul teoretic Bolyai Farkas promoţia 1992

Familie: căsătorit, 1 copil

Ce-i place

Îmi plac cărţile bune şi pot spune că mi-a plăcut la nebunie Lowside of the road a lui Barney Hoskyns. O recomand cu căldură tuturor celor care n-au citit-o încă. Îmi plac filmele dar peste toate îmi plac oportunităţile pe care ni le oferă lumea virtuală. A nu se înţelege că sunt un maniac care stă numai cu nasul în calculator.

Ce nu-i place:

Nu-mi plac oamenii ipocriţi, făţarnicii şi cocalarii. Nu-mi plac copiii de bani gata care n-au muncit nimic la viaţa lor şi nu-mi plac cei care claxonează în trafic. Nu-mi place muzica proastă şi consider muzică proastă aproape tot ce se ascultă la radiourile comerciale.

Întrebări şi răspunsuri

Dacă nu făceai muzică ce ai fi făcut? Jurnalism. Dar în niciun caz jurnalismul care se face azi. Mă refer la jurnaliştii de tabloide. Cred că aş fi fost un jurnalist singuratic, un jurnalist de investigaţii. Sau D.J. de radio.

Care este ca mai mare realizare personală?

Ei, aici mi-ai descoperit slăbiciunea. Cea mai mare realizare este fără doar şi poate, fiul meu, Aron care are 5 luni. Pot să spun că el este primul meu Grammy.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite