Stiri din Targu-Mures

Târgu-Mureş: Încă 25 de camere vor monotoriza tot oraşul

29 martie 2010, 12:33 |  Autor: Ionuţ Mărian | 

Cuvinte cheie: mures, camere de supraveghere, 112, proiect,

Camerele vor fi supravegheate de dispeceratul integrat 112

Camerele vor fi supravegheate de dispeceratul integrat 112

 

Până la sfârşitul anului viitor, mureşenii vor fi cei mai „supravegheaţi" locuitori ai ţării. Consiliul Local Târgu-Mureş a aprobat achiziţionarea a 25 de camere web în cadrul programului „Sistem de monitorizare pentru siguranţa populaţiei".

Investiţia se ridică la 3,5 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene nerambursabile. Cele 25 de camere web vor fi amplasate în cele mai aglomerate puncte ale oraşului, în parcuri, dar şi în apropierea unor şcoli. Astfel „big brother" va veghea Parcul Unirii, Parcarea BCR şi ANAF, intersecţia Gheorghe Doja, intersecţia străzilor Rodnei cu Liviu Rebreanu, Kos Ferencz cu Bulevardul 1 decembrie 1948, Predealului cu Pandurilor, Măgurei cu Păşunii, Calea Sighişoarei cu Valea Rece, sensul giratoiu de pe strada I. Buteanu, Complexul Furnica, Gara CFR, zona Poştei, dar şi şcolile generale doi şi 17, Liceul Gheorghe Şincai şi Grădiniţa Parângului.

Imaginile surprinse vor fi monitorizate non-stop de către dispecerii Serviciului 112. În oraş există deja 12 camere web care monitorizează pieţele din oraş şi câteva intersecţii.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Anul nou aduce inaugurarea unui Dispecerat Integrat la Alexandria

    Direcţia de Sănătate Publică Teleorman a făcut numeroase demersuri la Ministerul Sănătăţii pent ...

    Târgu-Mureş: Apeluri false la 112

    Coordonatorul intern al Dispeceratului 112 din Târgu-Mureş, Sergiu Oltean, a arătat că 75% dint ...

    Buzăul va fi monitorizat cu ajutorul a peste 160 de camere de supraveghere

    Municipalitatea îşi propune să ţină sub control infracţionalitatea stradală şi instituţională, ...

    Târgu-Mureş: La mulţi ani Dispeceratul 112 !

    În Târgu-Mureş funcţionează singurul serviciu integrat de urgenţă 112 din ţară. Două clase de c ...

    Târgu-Mureş: Prefectura donează camere web

    Prefectura Mureş va oferi Inspectoratului Şcolar Judeţean cele 100 de camere web, care au fost ...

    FOTO Topul celor mai valoroase şi mai cerute branduri de bere din lume

    Afacerile cu bere la nivel mondial sunt dominate în acest moment de o mână de companii – Anheus ...

    Alexandru Petru Frătean este noul prefect al județului Mureș

    Fostul preşedinte al PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a fost numit în funcția de  prefe ...

    Parc nou pentru copii, inaugurat lângă catedrala ortodoxă din cartierul Tudor Vladimirescu

    Copiii din cartierul Tudor Vladimirescu au parte de un nou loc de joacă, în apropiere de inters ...

    Atac fără precedent! Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur

    Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie ş ...

    Puterea şi-a luat vacanţă în timpul grevei Opoziţiei

    Coaliţia majoritară nu-şi mobilizează oamenii în Parlament şi nu are cvorum la şedinţe. Mai mul ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole