Târgu-Mureş: Francisc Ienei îşi trăieşte viaţa pe acorduri de chitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francisc nu vrea să piardă nici un moment frumos, pe care viaţa i-l oferă. Pe scenă, grijile dispar şi lasă loc pasiunii de a cânta.

Îndemnat de  profesorul său de muzică să aleagă un instrument muzical, Francisc s-a îndrăgostit încă din gimnaziu de acordurile de chitară. „Îmi amintesc şi acum cât de nepregătiţi am fost pentru  primul concert. La primul acord din piesa pe care am cantat-o s-a rupt o coardă. Am vrut să copiez gesturile mai marilor chitarişti din lumea muzicii şi am lovit coarda prea tare. Publicul nu şi-a dat seama, dar colegii mei de trupă da. Ei erau mai speriaţi decât mine dar am continuat să cânt aşa”, spune amuzat Francisc.

Scena şi lumina reflectoarelor îl fascinează mai mult decât orice altceva şi pasiunea lui poate fi resimţită în fiecare acord de chitară. „Sentimentul nu poate fi descris. Când eşti în faţa atâtor oameni te cuprinde o teamă amestecată cu împlinirea şi bucuria de a cânta. Scena te face să te simţi intangibil, adrenalina este mare iar reacţia publicului este de nedescris. Cântam în fiecare zi şi făceam repetiţii cu trupa Bad Apple. Am avut concerte în multe locuri, printre care Zilele Liceului Bolyai Farkas, Târgul ONG-urilor, „Noaptea muzeelor, noaptea muzelor” şi într-un local de rock ‘n roll din Reghin. Chitara va ocupa întotdeauna o părticică în inima mea”, mărturiseşte chitaristul.

Voluntar în organizaţia SECS

Din dorinţa de a schimba ceva în societatea mureşeană, Francisc s-a alăturat celor de la Societatea Educaţională Contraceptică şi Sexuală (SECS). „Mi-a plăcut ideea de voluntariat. SECS m-a ajutat să privesc altfel lucrurile şi am reuşit să vorbesc deschis despre subiecte considerate tabu în familia tradiţională românească.  Vorbeam despre educaţie sexuală şi planning familial în faţa unor oameni mai în vârstă decât mine. Nu este deloc uşor. Multor oameni le este greu să vorbească în cadrul unor prezentări pe teme de economie. Pentru a face educaţie sexuală ai nevoie de un gram de tupeu”, spune tânărul.

După încheierea activităţii de voluntar în SECS, Francisc a ales să continue cu Amphion, o organizaţie care promovează evenimente culturale prin intermediul distracţiei. „Am început de jos, de la împărţit fluturaşi şi cărat tot felul de obiecte şi am ajuns acum să am propriul meu proiect. Este şansa mea de a pune în practică ideile pe care le am.  Este genul de asociaţie care nu impune restricţii iar ideile nu pornesc ierarhic. Totodată, nu m-am închipuit niciodată jucând scenete pe teme de mediere dar totuşi acum fac acest lucru”, a încheiat acesta.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cea mai mare realizare?
F.I.: Pe plan personal, faptul că am devenit o persoană sociabilă şi că am deprins abilitatea de a mă descurca în situaţii limită. Dacă vorbim de partea profesională, am reuşit în timp să cunosc oameni care mă pot ajuta pe viitor. Totodată, sunt sigur că experienţa acumulată până acum mă va ajuta să pornesc lucruri noi de acum încolo.

Ce calităţi trebuie să ai ca şi voluntar?
F.I.: În primul rând seriozitate. Restul calităţilor se pot modela pe parcurs. Spre exemplu, dacă la început eşti o persoană introvertită, echipa te poate face mai îndrăzneţ. Important este să vrei să te implici, fără a avea aşteptări de natură materială. Satisfacţia pe care o obţii constă în simplul fapt că oamenii vin la evenimente şi că se interesează de acestea în număr tot mai mare.

Ce-i place: Îmi place viaţa în adevăratul sens al cuvântului pentru ceea ce îţi oferă ea în fiecare zi. Mă simt bine atunci când îmi petrec timpul cu prietenii pentru că fiecare are ceva nou de adus în grup. Dacă ar fi să mă mut din ţară aş vrea să locuiesc în Germania. Apreciez modul de a gândi, stilul lor de viaţă. Deşi sunt mai reci sunt mult mai corecţi.

Ce nu-i place: Dintre toate, cel mai mult mă deranjează indiferenţa. Nu sunt de acord nici cu oamenii care încep ceva şi nu o duc până la capăt sau cei care fac promisiuni şi nu se ţin de ele. De asemenea, nu suport persoanele care abuză de statutul lor social pentru a influenţa persoanele din jurul lor. Nu-mi place să primesc ordine fără însă  a mi se explica în prealabil despre ce e vorba.

Profil:
Născut: 29 mai 1989, Târgu-Mureş
Studii: Universitatea Dimitrie Cantemir, Drept
Familie: Necăsătorit

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite