Târgu-Mureş: Daniel Manea recomandă tinerilor cariera de jandarm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţer de relaţii publice al IJJ Mureş de mai bine de nouă ani, Daniel a venit în Târgu-Mureş pentru a o urma pe cea care i-a devenit soţie, Mara.  

Daniel s-a născut în Medgidia, judeţul Constanţa. A făcut şcoala generală şi liceul în Brăila, iar facultatea în Galaţi. „Acolo, în Galaţi, am cunoscut-o şi pe soţia mea. Era studentă la chimie alimentară, unica facultate de profil din ţară pe acea vreme. Am venit în Târgu-Mureş pentru că ea s-a angajat la Fabrica de Lapte de aici. Am avut primul loc de muncă la SC Extra SA ca şef birou administrativ, iar în 1999 am participat la concursul de ofiţeri în Jandarmeria Română. Spre bucuria mea, am câştigat acel concurs şi am lucrat ca şi comandant de pluton timp de doi ani. Întrucât eu lucrasem şi ca director de imagine la ziarul mureşean Recurs, în 2001 mi s-a oferit şansa de a ocupa postul de ofiţer de relaţii publice, funcţie pe care o ocup şi în prezent”, povesteşte Daniel.

Timp de mai bine de nouă ani, Daniel se ocupă de tot ceea ce înseamnă imaginea instituţiei, relaţia cu mass media locală, asigurând interfaţa instituţiei cu societatea locală şi naţională. Pe parcursul anilor care s-au scurs Daniel a dat dovadă de corectitudine şi profesionalism, fiind apreciat de familie, colegi şi prieteni. Cât despre condiţiile impuse de o carieră militară, pe parte de relaţii publice, acesta aminteşte de un aspect fizic plăcut, o exprimare coerentă şi corectă, să se ocupe de toate solicitările primite şi o cultură destul de vastă pentru a face faţă tuturor provocărilor. „Aş recomanda o carieră de jandarm tuturor tinerilor pentru că este o meserie care nu presupune rutină. Provocările vin în fiecare zi, societatea evoluează foarte rapid drept urmare şi probleme sunt tot mai diverse”, mai spune Daniel. 

Pasionat de navigarea pe internet

„Internetul îţi dezvoltă foarte mult paleta de cunoştinţe. În ‘95 când am terminat facultatea abia apăruse sistemul de operare Windows. Pe atunci calculatoarele erau privite în facultate ca fiind obiecte de mobilier. Fiecare profesor avea o teamă de a lăsa studenţii să lucreze pe calculator, iar răspunsul lor clasic era „îl strici”.  A trebuit să fiu în pas cu toate schimbările tehnologige pentru a putea face faţă cerinţelor. Ca urmare, mi-am cumpărat primul calculator care m-a costat o avere. Eram conştient însă că investiţia se merita. Astăzi calculatorul este un obiect indispensabil şi rezolvă o multitudine de probleme în comunicare”, mărturiseşte acesta.

Împreună cu familia sa, Daniel a văzut mai toată Europa. „Am vrut întotdeauna să cunosc şi alte societăţi, să pot aduce idei pe care să le pun în practică aici. Modelul german de corectitudine în a face orice ar trebui implementat şi în societatea noastră. Eu am transpus acest model în familie şi lucrurile merg foarte bine. Suntem o familie deschisă, comunicăm foarte bine, dar suntem în acelaşi timp şi foarte riguroşi în ceea ce facem”, încheie Daniel. 

Întrebări şi răspunsuri:

Ce ai schimba în viaţa ta dacă ai mai avea ocazia?
D.M.: Sistemul de valori care exista înainte şi cel de acum diferă. La fel, şi şcoala este cu totul alta. Dacă ar fi să mă întorc în timp cred că aş urma acelaşi drum, aceaşi şcoală, aceleaşi decizii, aceaşi carieră. Meseria pe care o practic îmi oferă libertatea de a aduce un impact pozitiv asupra societăţii civile.

Ce presupune o carieră militară?
D.M.: Într-un sistem militar trebuie să fi conştient de multitudinea de obligaţii. Este un domeniu mai strict, în care regulile impuse trebuie respectate. Îmbrăţişând această carieră îţi asumi anumite riscuri, sacrificii. Cu toate acestea, efortul se compensează cu mândria fiecărui militar de a face lucrurile corect şi de a fi în slujba cetăţeanului şi a comunităţii din care face parte.

Ce-i place: Îmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc oameni, stiluri de viaţă, viziuni. Apreciez la oameni sinceritatea, punctualitatea, corectitudinea şi deschiderea spre tot ceea ce înseamnă nou. Spun asta pentru că oamenii nu trebuie să fie inhibaţi sau afectaţi de trecut, ci ei trebuie să fie conştienţi de faptul că trăiesc în prezent şi că trebuie să gândească pentru viitor. 

Ce nu-i place: În primul rând minciunea şi ipocrizia. Atunci când oamenii nu sunt sinceri unul cu celălalt lucrurile devin confuze şi fără substanţă. Aş schimba multe la poporul nostru cum ar fi mentalitatea, modul de a trăi şi de a convienţui cu celelalte persoane. Nu ştiu dacă ni se potriveşte un model european, altul decât al nostru. Ar trebui să facem o combinaţie între valorile democraţiei din vest şi problemele actuale ale societăţii româneşti.

Profil:
Născut: 1 ianuarie 1968, Medgidia, Constanţa
Studii: Facultatea de Metalurgie Galaţi şi două post universitare în Managementul Organizaţiilor şi Relaţii Publice şi Comunicare
Statut: Căsătorit, un copil


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite